Rondul Ziua
CULTURA
inapoi
Trupele Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Alice in Chains, Megadeth şi Heaven and Hell concertează la Bucureşti, în cadrul Sonisphere Festival, care va avea loc în 25 - 27 iunie, la complexul Romexpo, anunţă Mediafax. În prima zi a festivalului, 25 iunie, vor concerta Manowar şi Volbeat, pe 26 iunie cap de afiş sunt Metallica, urmaţi de Slayer, Megadeth şi Anthrax, Heaven and Hell, iar în ultima zi, 27 iunie, vor cânta Rammstein, Alice in Chains, Stone Sour şi Mastodon. Biletele pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim.ro: magazineleGermanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online pe http://www.eventim.ro/ "Este pentru prima dată în istorie când Metallica, Megadeth, Anthrax şi Heaven and Hell cântă împreună", a declarat Marcel Avram, organizator. "Este cel mai important festival din România, cu cele mai importante trupe rock. E un festival ce durează trei zile, un festival care se află sub egida Sonisphere. E un festival care poate să fie cel mai important la nivel european, un festival care se desfăşoară în mai multe ţări. După 20 de ani avem parte în România de primul festival de calibru", a declarat Lenţi Chiriac, Production Manager la D&D East Entertainment. Preţurile biletelor sunt:  25 IUNIE Manowar + special guests 120 ron + 6% (127,2 ) – Normal Circle 220 ron + 6% (233,2) – Golden Circle 350 ron + 6% (371) – VIP  26 IUNIE Metallica, Slayer, Megadeth, Anthrax, Heaven and Hell 185 ron + 6% (196,1) – Normal Circle 290 ron + 6% (307,4) – Golden Circle 350 ron + 6% (371) – VIP  27 IUNIE Rammstein, Alice in Chains, Stone Sour, Mastodon 185 ron + 6% (196,1) – Normal Circle 290 ron + 6% (307,4) – Golden Circle 350 ron + 6% (371) – VIP   Abonament 3 zile 350 ron + 6% (371) – Normal Circle 490 ron + 6% (519,4) – Golden Circle 550 ron + 6% (583) – VIP  
Stiri din Sibiu
11.03.2010 mai mult...
Direcţia de Cultură, Sport, Turism şi Tineret din cadrul Primăriei Mediaş încearcă să fie cea mai activă din cadrul instituţiei condusă de Teodor Neamţu, chiar dacă respectivul exces de zel al unor angajaţi înseamnă ducerea în derizoriu a activităţii sale. Aşa se întâmplă în aceste zile când – probabil pentru a nu ţine închisă locaţia – s-a luat decizia vernisării, la Casa Schuller, a unei expoziţii de...afişe! Expoziţia cu pricina, deschisă până în data 17 martie, nu a prea „văzut” până acum picior de medieşean, chiar dacă edilii o consideră inedită şi interesantă. Practic sunt expuse peste 50 de afişe cuprinzând evenimentele culturale, sportive şi administrative care au avut loc în ultimii trei ani în municipiul de pe Târnava Mare. Adrian Matei, directorul Centrului de Informare Turistică Mediaş a declarat marţi, la vernisaj, că „afişul este una dintre cele mai eficiente şi penetrante modalităţi de comunicare a unui mesaj, iar în cazul de faţă acestea prezintă o parte din istoria recentă a Mediaşului, în fapt o trecere în revistă a celor mai însemnate evenimente din calendarul Direcţiei Municipale”.
Ziare Sibiene
10.03.2010 mai mult...
Până acum, 60 de temerari s-au înscris la cursa nebună pe zăpadă, ce va avea loc în această sâmbătă, la Bâlea Lac – Inferno 2010. Schiori şi snowboarderi, de la 16 la 45 de ani, vor lua startul împreună, de pe creastă, şi se vor arunca cu capul înainte spre linia de finish, unde îi aşteaptă premiile şi grătarul. Este simplu. Îţi trebuie cască, în caz că iei în braţe vreun copac, şi transmiţător, dacă vrei sa te ascunzi prin zăpadă. Traseul, de vreo 3-4 kilometri, va fi stabilit în ziua concursul, de echipa Xventure România împreună cu Salvamont, în funcţie de condiţii de pe teren. Dacă e chiar risc mare de avalanşă, atunci competiţia va fi mutată pe un traseu mai scurt, împădurit. Scapă cine poate. Înscrierile încep la 8, la telecabina de la Bâlea. În jurul orei 10, concurenţii vor urca spre creastă aşa că startul concursului va fi pe la 12. Cine doreşte să guste din infern se poate înscrie la info@xventure.net. Taxa este 50 de lei, în care sunt incluse transportul cu telecabina de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac, precum şi consumaţia la tradiţionalul grătar.
Ziare din Sibiu
10.03.2010 mai mult...


Biroul Cultural Maghiar din Sibiu, care aniversează patru ani de la înfiinţare, vă invită joi, 11 martie, de la ora 21, la un concert de blues-folk susţinut de formaţia Orpheusz. Concertul va avea loc în Atrium, biletul de intrare fiind 20 de lei. Formaţia Orpheusz a fost înfiinţată în 1996 şi, până în 2007, au susţinut nenumărate concerte, în tot Ardealul, în peste 50 de oraşe mari şi mici. 2007 a însemnat - după câteva schimbări şi în componenţa formaţiei - anul în care au început şi concertele pe scenele mari. Stilul abordat este blues-folk, în majoritate compoziţii proprii, dar şi piese din repertoriul internaţional. Membrii formaţiei combină armonios mai multe instrumente, delectând publicul cu o muzică plăcută şi relaxantă. Componenţa formaţiei: Vass István – chitară, voce, slide, texte Sima Endre – chitară bass, voce, fluier Nagy Magyari Zoltán – vioară, chitară, mandolină, voce Gothárd Csaba - muzicuţă, chitară, voce, texte Nagy Levente – tobe
Sibiu
10.03.2010 mai mult...
Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu primeşte mai mult din jumătate din bugetul alocat evenimentelor culturale, în acest an. Conform datelor oferite de primărie, cele şapte manifestări, organizate de aceştia, printre care este şi Festivalul Medieval Cetăţi Trasilvane, vor costa peste 1,8 milioane lei de la bugetul local. Cele 34 de evenimente de pe agenda culturală vor primi, în total, peste 3,3 milioane lei. Prin comparaţie, sportul va primi o sumă de trei ori mai mică. Cele 22 de evenimente sportive vor primi, în total, puţin peste 1,2 milioane lei. Echipa de baschet va primi cei mai mulţi bani, anume 400.000 lei. De pe agenda sportivă, cei mai mulţi bani se duc la singurul sport sibian care dă şi rezultate, baschetul. Pentru returul campionatului, CSU va primi 80.000 de lei, iar pentru campionatul viitor alocaţia bugetară de la Consiliul Local este de 320.000 de lei. Aceeaşi sumă va primi şi cunoscutul raliu moto Redbull Romaniacs, din iulie. 100.000 de lei va primi şi Clubul Sportiv Municipal Sibiu pentru participarea la Campionatul naţional de volei feminin. În total, cele 22 de evenimente sportive din agenda aprobată de consiliul local vor primi peste 1,2 milioane lei. Suma se triplează la capitolul cultură. Marele câştigător este, de departe, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, care, pentru cele şapte evenimente, va primi, în total, peste 1,8 milioane lei. Cavalerii vor primi 295.000 lei pentru „program editorial”, 240.000 lei pentru Concurs Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan, 120.000 lei pentru un Workshop Internaţional de Balet, 320.000 lei pentru Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" Sibiu 2010, ediţia aniversară de 10 ani, 210.000 lei pentru Ministagiunea de Balet, Ediţia a IV-a, 320.000 lei pentru Concerte de opera şi balet şi tot pe atâta pentru un Concert de Colinde şi Revelion. Şi Sibiu Jazz Festival 2010, Ediţia 40, va primi o sumă considerabilă, 320.000 lei, iar Artmania 300.000 lei. În schimb, manifestările tradiţionale au sume mai mici, cum este a patra ediţie a Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor care va primi 16.000 lei, sau Târgul Olarilor, care va primi 4000 lei. Vă prezentăm mai jos lista proiectelor: SPORT Total sumă alocată 1.264.482 lei 1 Participarea echipei CSU în Cupa României 2010 (baschet), Club Sportiv Universitar Sibiu, martie 2010 octombrie 2010 - 320,000.00 2 Campionatul European de Go pentru juniori ediţia a 15 a (2010), Federaţia Româna de GO, 4-7 martie 2010- 60,000.00 3 Fascinaţia Primăverii (dans sportiv), ACDS Dance with me Sibiu, 27 martie 2010 - 6,500.00 4 Rugby- Promovarea echipei de rugbi în liga I, Club Sportiv Municipal Sibiu, 27 martie 2010-17 octombrie - 12,000.00 5 Campionatul Naţional de popice pentru nevăzători 2010, Asociaţia nevăzătorilor din România filiala judeţeană Sibiu, 15 aprilie 2010- mai 2010 - 2,700.00 6 Şahul, mijloc ajutător în sistemul de învăţământ şi educaţional cu conotaţii în performanţa şahistă, Fundaţia Juvenil Şah Sibiu, aprilie 2010 decembrie 2010, 1,500.00 7 Arenele de joaca Sport pentru viata, 1-2 iunie 2010 - 120,000.00 8 Participarea la Campionatul Naţional de copii U 11- 13, faza de zonă- Arad (judo), Club Sportiv Şcolar "Şoimii", 12-13 iunie 2010 - 3,200.00 9 Raliul Sibiului - ediţia a X a (automobilism), Asociaţia Sportivă Scorpion Racing Team, 15-18 iulie 2010 - 135,000.00 10 Organizarea Festivalului Internaţional de Şah şi Bridge Hermannstadt, Asociaţia Club Sportiv Logismart Sibiu, 16-18 iulie 2010 - 12,000.00 11 Hillclimb Challenge 2010(motociclism), Asociaţia Sportivă "Crazy Bike Moto Club", 24-25 iulie, 20,000.00 12 Red Bull Romaniacs 2010 (motociclism), Asociaţia Clubul Sportiv Adrenalin, 26-30 iulie 2010 - 320,000.00 13 Participarea echipei de juniori I handbal masculin a C.S.S.S la Festivalul Internaţional de Handbal "Cell-Cup" Ediţia a XIV a în localitatea Veszprem, Ungaria, Clubul Sportiv Şcolar Sibiu, 07-13 august 2010 - 7,000.00 14 Participarea la competiţii de nivel naţional Tg.Mureş, Cupa Mureşului, Campionatul Naţional de copii ,Campionatul Naţional de juniori, Campionatul Naţional de seniori, Clubul Sportiv "Societatea" de patinaj Sibiu, 15-30 august 2010 - 10,000.00 15 Forever Dance Stars Show, Asociaţia Clubul Forever Dance - 30 octombrie 2010 - 9,000.00 16 Gala sportului sibian- festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi şi tehnicieni sibieni în anul 2010, Direcţia pentru Sport a Judeţului Sibiu, 17 decembrie 2010 - 20,000.00 17 Educaţie montană prin schi Asociaţia Salvatorilor Montani Sibiu, 20 ianuarie 2010 -15 februarie 2010 - 5,000.00 18 Schi - campionat naţional, campionat european, campionat mondial, olimpiada, Club Sportiv Municipal Sibiu, 01.01.2010 -31.12.2010 - 10,000.00 19 Campionat naţional de volei feminin, divizia I şi Cupa României 2010-2011, Club Sportiv Municipal Sibiu, 09.01.2010 -27.12.2010 - 100,000.00 20 Organizare si participare Campionat Naţional de Taekwondo, Club Sportiv Puma Sibiu, 15.02.2010 – 28.02.2010 - 10,000.00 21 Participarea la Campionatul Naţional de Atletism juniori II - 16-17 ani, Club Şcolar Sportiv Şoimii, 11.02.2010 -13.02.2010 - 582.00 22 Participarea CSU Sibiu în returul Campionatului Naţional de Baschet 2010, Fundaţia Pro Baschet 10.01.2010 -30.04.2010 - 80,000.00 CULTURA Total sumă alocată 3.355.000 lei 1 Cinemateca Astra Film 2010, Fundaţia Astra Film, 5 martie 2010 - 18 decembrie 2010 - 10,000.00 2 Imperium Petit Theatre, Asociaţia Culturală Imperium, martie 2010 decembrie 2010 - 10,000.00 3 Concerte de Florii, Asociaţia Culturală Acapella, 28 martie 2010 - 15,000.00 4 Târgul de Paşti şi de Crăciun din Sibiu, AU-RO. Fundaţia Austria pro România, 27 martie 2010 26 decembrie 2010 - 40,000.00 5 Program Editorial 2010, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, martie 2010 decembrie 2010 - 295,000.00 6 Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, Ediţia a IV-a, Complexul Naţional Muzeal "ASTRA" Sibiu, 27 aprilie 2010 4 decembrie 2010 - 16,000.00 7 Transilvania Tattoo Expo, Asociaţia Transilvania Tattoo Club, 28-30 mai 2010 - 15,000.00 8 Galele Studenţeşti de Jazz, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, mai 2010 - 15,000.00 9 Sibiu Jazz Festival 2010, Ediţia 40, Fundaţia Sibiu Jazz Festival, 9-16 mai 2010 - 320,000.00 10 Eitetsu şi Filarmonica de Stat din Sibiu, S.C. ARTmania Events S.R.L., 6 iunie 2010 - 30,000.00 11 Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Ediţia aIXa, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, 9-13 iunie 2010 - 80,000.00 12 Concurs Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan, Ediţia a III-a, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 10-13 iunie 2010 - 240,000.00 13 Workshop Internaţional de Balet, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 15-24 iunie 2010 - 130,000.00 14 Concerte Estivale - Zilele Muzicale Româno - Americane, Ediţia a VII-a, Sibiu 2010, Fil armonica de Stat Sibiu, 17-27 iunie 2010 - 40,000.00 15 Transfer european de cultură şi cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare 2010, Asociaţia Casa Calfelor Sibiu, 28 iunie 2010 14 august 2010 - 10,000.00 16 Concurs Cultural Naţional de Interpretare Muzicală al Artiştilor Nevăzători - secţiunea muzică uşoară şi folk, 2010, Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Judeţeana Sibiu, iunie 2010 - 4,000.00 17 Concurs Festival Internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie "Carl Filtsch", Ediţia a XV, Filarmonica de Stat Sibiu, 5-11 iulie 2010 - 45,000.00 18 Festivalul şi Academia Icon Arts 2010, UCIMR - Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, 26 iulie 8 august 2010 - 30,000.00 19 Artmania Festival 2010, S.C. ARTmania Events S.R.L., 20-22 august 2010 - 300,000.00 20 Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" Sibiu 2010, Ediţie Aniversară de 10 ani, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 27-29 august 2010 - 320,000.00 21 Festivalul Internaţional de Folclor "Cântecele Munţilor", Ediţia a XXXV-a, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul – Junii", Sibiu, august 2010 - 40,000.00 22 Târgul Olarilor, Ediţia a XLIVa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu, septembrie 2010 - 3,000.00 23 Zilele Culturii Romilor 2010, Ediţia a IV-a, Centrul Creştin al Romilor – CCR, 5-8 septembrie 2010 - 15,000.00 24 Festivalul Artei Lirice Sibiu, Ediţia a IX-a, 2010, Filarmonica de Stat Sibiu, 28 septembrie 2010 8 octombrie 2010 - 95,000.00 25 Salonul Internaţional de Artă Fotografică, Ediţia a XIV-a, Fotoclubul Orizont Sibiu septembrie 2010 noiembrie 2010 - 60,000.00 26 Zilele Muzicale ale Lumii / World Music Days, Fundaţia Sibiu Jazz Festival 22-24 octombrie 2010 - 150,000.00 27 Ministagiunea de Balet, Ediţia a IV-a, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 10-14 noiembrie 2010 - 210,000.00 28 Ars Hungarica 2010, Asociaţia Maghiarilor din Sibiu HID, Biroul Cultural Maghiar din Sibiu, 12-14 noiembrie 2010 - 10,000.00 29 Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Poezie, Ediţia a VII-a, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong Sibiu, 20-21 noiembrie 2010 - 7,000.00 30 Festivalul Internaţional Magic Show Fest, Ediţia III, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong Sibiu, 19 decembrie 2010 - 20,000.00 31 Festival de Folclor "Ioan Macrea" Editia a XII-a, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu, decembrie 2010 - 40,000.00 32 Concert de Colinde si Revelion, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, decembrie 2010 - 320,000.00 33 Concert de Anul Nou în Sibiu - 2010 / 2011, UCIMR - Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, 31 decembrie 2010 1 ianuarie 2011 - 100,000.00 34 Concerte de opera si balet/ proiect aprobat prin HCL 01/2010, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu,  2010 - 320,000.00
Ziar Sibian
10.03.2010 mai mult...
Biserica îi cinsteşte, marţi, pe Sfinţiii 40 de Mucenici, ostaşi romani care, pentru credinţa lor au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola. Sfinţii 40 de Mucenici, sărbătoriţi în 9 martie, au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit, din porunca guvernatorului Agricola. Cu prilejul praznicului Sfinţilor 40 de Mucenici se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfinţite, a spus părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, citat de Mediafax. Cei patruzeci de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia). Legiunea era condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman. În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei patruzeci de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi. La opt zile după întemniţare, au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească, de aceea au fost omorâţi. Numele celor patruzeci de Sfinţi Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. Aceştia au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat. A doua zi, trupurile lor au fost arse. O parte din cenuşă a fost aruncată în apă, alta cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost aflate în prima jumătate a veacului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare în cinstea martirului Thyrus. O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia. Potrivit tradiţiei, în această zi gospodinele pregătesc mucenicii. Mucenici pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Ei se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte. Se mai spune că, în acestă zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Cerul coboară spre pământ, dar şi omul trebuie să urce spre cer, într-o primenire sufletească, specifică perioadei în care ne aflăm, postul Paştilor. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, căci, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui. Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol, dar şi a uneltelor cu care va fi lucrat pământul. Tot marţi se încheiea "zilele babelor" şi începe săptămâna moşilor. Foto: revistafelicia.ro
Stiri din Sibiu
09.03.2010 mai mult...


În timp ce unii parlamentari de Sibiu, profitând de însemnătatea zilei de 8 martie au preferat să împărtă trandafiri şi zâmbete reprezentantelor sexului frumos, alţii s-au gândit că e momentul potrivit pentru a da cu tifla colegilor „dezertori”. Este cazul senatorului PSD Viorel Arcaş care într-o declaraţie politică făcută, luni, în cadrul şedinţei Senatului, sub titlul „Parlamentul independenţilor. România nimănui”, a criticat dur exodul către independenţi a parlamentarilor care, din varii interese, au ales să parăsească una sau alta dintre formaţiunile politice care i-au propulsat în respectivul for. „Câtă încredere mai poate avea poporul român într-o clasă politică inconsecventă cu principiile şi programele pe care le-a promovat? Sau ce efect de imagine plătesc ceilalţi care au rămas în partidul în numele căruia au câştigat alegerile parlamentare, apărându-şi principiile şi luptând pentru credinţele lor şi a celor care i-au votat? Convingem din ce în ce mai puţin electoratul să meargă la vot. Ne este tot mai greu să demonstrăm populaţiei că a făcut bine atunci când a avut încredere în noi şi ne-a ales, pentru că puţini ne mai privesc cu simpatie şi mulţi cu scepticism. Asta e ceea ce transmit poporului independenţii, respectiv dovezi de infantilism şi mercantilism din partea clasei politice. Electoratul a ajuns într-o fază de derută totală, pentru că aleşii o dată ajunşi în parlament au uitat de unde au plecat şi cine i-a făcut ceea ce sunt. Au uitat că au plecat din popor şi că poporul i-a făcut demnitari, le-a dat putere şi privilegii. Iar acest popor se află acum în situaţia în care se uită în jur şi constată că votul său s-a dus pe apa sâmbetei, pentru că nu mai este reprezentat de nimeni. Nu ştiu în câţi ani vom mai putea recâştiga ceea ce am pierdut acum ca urmare a gesturilor egoiste ale unora dintre aşa zişii politicieni români, e vorba de încrederea poporului”, şi-a încheiat, Viorel Arcaş, de la tribuna Senatului, pledoaria. Deşi, în ansamblu, o constatare de bun simţ, declaraţia politică a senatorului social-democrat reprezintă, mai degrabă o încercare disperată a partidului din care face parte de a stopa într-un fel „migraţia” membrilor săi.
Ziar
09.03.2010 mai mult...
Marţi e recital de lieduri Teatrul Gong are, aşa cum ne-am obişnuit, un program plin pentru cei mici. De la ora 11şi 10 va fi prezentată piesa „Vrăjitorul din Oz”, după Lyman Frank Baum, în regia Simonei Vintilă. Este povestea micuţei Dorothy, o fetiţă care locuia în Kansas, la ferma mătuşii Em şi a unchiului Henry, până când, o tornadă stârnită din senin, o duce, împreună cu cel mai bun prieten al său, căţelul Toto, pe tărâmul de basm numit Oz. Ajunsă acolo, fetiţa face cunoştinţă cu Sperie-Ciori, cel care-şi doreşte puţin creier în căpăţâna-I de paie, cu Omul de Tinichea, cel care tânjeşte după o inimă care să-i bată în piept, şi cu Leul cel Laş, care, deşi este regele animalelor, e un fricos şi jumătate şi tânjeşte după un pic de curaj. Aflând de Marele Oz, atotputernicul vrăjitor din Oraşul Smaraldelor, sunt hotărâţi să ajungă la el pentru a le îndeplini dorinţele. În cele din urmă, dovedindu-şi isteţimea, mărinimia şi curajul, fiecare dintre ei îşi transformă dorinţele în realitate. De la ora 18, Gong prezintă „Cum a devenit Arthur rege”, în regia lui Mircea Corcoveanu şi Horaţiu Dancu. Iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la concertul cameral de la ora 19, la Sala Thalia. Săptămâna aceasta este rezervată unui recital de lieduri, cu solista Oana Severin, acompaniată la pian de Cezara Petrescu. Miercuri e teatru De la ora 11, copiii sunt aşteptaţi la Gong, la “Vrăjitorul din Oz”, iar de la ora 19, pe scena aceluiaşi teatrului, va fi pusă în scenă „Cofee?...Tea?...Me?!”, în regia Alinei Hiristea. Este povestea unei actriţe strivite de prejudecăţile şi mentalitatea macho-patriarhala, care îşi găseşte, la capătul unei adevărate călătorii în sine însăşi, puterea de a-şi lua viaţa în propriile mâini şi de a se redescoperi ca mamă şi ca artist. Joi e Cehov şi concert „Vrăjitorul din Oz” va avea două reprezentaţii, joi, la teatrul Gong, prima de la ora 9, iar cea de-a doua de la 10.30. De la ora 12:30, copiii sunt invitaţi la spectacolul „Cum a devenit Arthur rege”. Biblioteca Astra îi aşteaptă pe cei mici, de la orele 10, în foaierul Corpului B, la o nouă întâlnire sub genericul Sibiu – oraşul copiilor. Răzvan Pop le va prezenta istoria Sibiului elevilor participanţi. La orele 17, în acelaşi loc, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu va prezenta programele pe anul în curs: clasele de artă plastică, meserii tradiţionale, canto clasic şi popular, chitară, fluieraş, dans clasic, sportiv şi de societate. Teatrul Naţional Radu Stanca vă invită, de la ora 19, la „Trei surori”, de A. P. Cehov (adaptare de Sebastian – Vlad Popa şi Anca Bradu). Regia îi aparţine Ancăi Bradu. De la aceeaşi oră, Filarmonica vă propune un concert simfonic, la Sala Thalia, sub bagheta unui dirijor olandez, Dave Claessen. Solist este Piotr Szychowski, din Polonia. Programul cuprinde A.Dvorák – Poemul simfonic „Die Mittagshexe” op.108, F.Chopin - Concertul nr.1 pentru pian si orchestra în mi minor op.11 şi C.Nielsen – Simfonia I în sol minor op.7
Ziar Sibiu
08.03.2010 mai mult...
"The Hurt Locker", de Kathryn Bigelow, a fost marele câştigător la cea de-a 82-a gală a Academiei de film americane, fiind recompensat cu şase premii Oscar, inclusiv pentru cea mai bună regie şi cel mai bun film, în timp ce "Avatar", nominalizat la nouă categorii, a primit doar trei trofee. Premiile Oscar au fost decernate duminică seară, în cadrul unei gale care a avut loc la Kodak Theatre din Los Angeles, potrivit Mediafax. Astfel, "The Hurt Locker", care a avut nouă nominalizări, a obţinut şase premii Oscar. Filmul a rămas "copilul preferat" al criticilor americani, deşi nu a avut succes la public - încasările mondiale au atins 21,3 milioane de dolari, o sumă mediocră potrivit canoanelor hollywoodiene. Celălalt mare favorit al competiţiei, "Avatar", în regia lui James Cameron, nominalizat tot la nouă categorii, a obţinut trei premii. Spre deosebire de "The Hurt Locker", "Avatar" a înregistrat un succes de public fără seamăn, obţinând încasări de peste 2,5 miliarde de dolari, devenind filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Lista completă a câştigătorilor premiilor Oscar pe 2010: Cel mai bun film: "The Hurt Locker" Cel mai bun regizor: Kathryn Bigelow - "The Hurt Locker" Cea mai bună actriţă în rol principal: Sandra Bullock - "The Blind Side" Cel mai bun actor în rol principal: Jeff Bridges - "Crazy Heart" Cel mai bun actor în rol secundar: Christoph Waltz - "Inglourious Basterds" Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mo'Nique - "Precious" Cel mai bun scenariu adaptat: Geoffrey Fletcher - "Precious" Cel mai bun scenariu original: Mark Boal - "The Hurt Locker" Cel mai bun film de animaţie: "Up", de Pete Docter Cea mai bună regie artistică: "Avatar" (Rick Carter, Robert Stromberg, Kim Sinclair) Cea mai bună imagine: Mauro Fiore pentru "Avatar" Cele mai bune costume: Sandy Powell pentru "The Young Victoria" Cel mai bun machiaj: Barney Burman, Mindy Hall şi Joel Harlow pentru "Star Trek" Cel mai bun lungmetraj documentar: "The Cove", de Louie Psihoyos şi Fisher Stevens Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Music by Prudence", de Roger Ross Williams şi Elinor Burkett Cel mai bun mixaj de sunet: Paul N.J. Ottosson şi Ray Beckett pentru "The Hurt Locker" Cel mai bun montaj de sunet: Paul N.J. Ottosson pentru "The Hurt Locker" Cel mai bun montaj: Bob Murawski şi Chris Innis pentru "The Hurt Locker" Cel mai bun film străin: "El Secreto de Sus Ojos" (Argentina) Cel mai bun scurtmetraj: "The New Tenants", de Joachim Back şi Tivi Magnusson Cel mai bun scurtmetraj animat: "Logorama", de Nicolas Schmerkin Cele mai bune efecte vizuale: "Avatar" (Joe Letteri, Stephen Rosenbaum, Richard Baneham şi Andrew R. Jones) Cea mai bună coloană sonoră: "Up" - Michael Giacchino Cel mai bun cântec: "The Weary Kind (Theme from Crazy Heart)" din "Crazy Heart" - Ryan Bingham and T Bone Burnett
Stiri Sibiu
08.03.2010 mai mult...


Biroul Cultural Maghiar din Sibiu împlineşte patru ani de la înfiinţare. Printre cele mai notabile realizări, în aceşti ani, este Festivalul Ars Hungarica, aşteptat de fiecare dată nu numai de comunitatea maghiară din regiune, ci şi de alte etnii. Pentru că este un moment aniversar, Biroul Cultural Maghiar va organiza pe 11 martie mai multe evenimente culturale. Acestea vor începe la ora 16, la Centrul Cultural Hungarica (strada Felinarului 6), unde copiii vor avea parte de un moment literar, invitaţi fiind doi scriitori din Cluj Napoca. Va urma inaugurarea Galeriei de Artă a Centrului prin vernisarea expoziţiei "Dialog între linie şi culoare" a doi tineri artişti din Sibiu. Seara va continua în Atrium Classic Cafe cu un concert de blues-folk a trupei Orpheusz.   Program 16,00 - Copiii şi literatur, invitaţi: scriitorii Demény Péter şi Balázs Imre József 17,00 - Vernisaj expoziţie, “Dialog între linie si culoare”, expozanţi: Andrea Bernáth Gabriela şi Claudiu Doncuţiu Rudolf 17,30 - Concert Cameral - Mihály Teri şi invitaţii artistei 18,30 - BCMS “Scenă si culise” 21,00 - Concert ORPHEUSZ, Atrium Classic Café, intrare: 20 lei
Ziare Sibiene
08.03.2010 mai mult...
Spectacolul va avea loc luni, 8 martie, de la ora 19, pe scena Teatrului Naţional “Radu Stanca”. Pentru a marca 8 martie, actorii teatrului vor prezenta şi alte trei recitaluri. „Der Talisman”/„Talismanul”, de J. N. Nestroy, regizat de Şerban Puiu, este o comedie muzicală plină de energie şi dinamism, ce are ca pretext prejudecata şi discriminarea oamenilor cu părul roşcat din societatea vieneză a secolului al XIX-lea. Cu mult umor şi muzică, pe scenă se derulează povestea lui Titus, un tânăr cu păr roşcat, a cărui viaţă se schimbă în momentul în care primeşte cadou o perucă. Pentru acest spectacol, regizorul Şerban Puiu a colaborat cu Horia Moculescu. Spectacolul se va juca de la ora 19.00, iar biletele s-au pus în vânzare online, pe www.sibfest.ro, şi la Agenţia Teatrală (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17). Pentru ziua femeii, actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” vor prezenta trei recitaluri. Luni, 8 martie, de la ora 14.30, actriţele Ioana Blaga Frunzescu şi Cristina Flutur vor susţine un recital la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (Str. Revoluţiei, nr. 3 - 5), iar de la ora 21.00, actorul Bogdan Sărătean şi studenţii Diana Bogdan, Andrada Grosu, Andrada Groza, Aneea Opriş, Mihai Isidor vă invită la spectacolul „De dor de cuvinte (I)” care va avea loc la Atrium Classic Cafe (Piaţa Mică, nr. 16). În acelaşi context, în 9 martie, de la ora 19.30, Gabriela Neagu invită publicul sibian la spectacolul de muzică şi poezie „Reţetă de femeie”, care o are invitată pe actriţa Lerida Bucholtzer şi va avea loc la Restaurantul Sfera (Calea Dumbrăvii, nr. 153).
Ziar Sibiu
08.03.2010 mai mult...
Cei mici au de unde alege daca vor sa vada o piesa de teatru. Teatrul Gong prezinta programul de spectacole pana in 21 martie. Marti, 9 martie, ora 11:10: Vrajitorul din Oz– limba romana Miercuri, 10 martie, ora 11:00: Vrajitorul din Oz Joi, 11 martie, orele 9:00 si 10:30: Vrajitorul din Oz Luni, 15 martie, orele 10:30: Vrajitorul din Oz Marti, 16 martie, ora 11:00: Vrajitorul din Oz Miercuri, 17 martie, ora 10:30: Vrajitorul din Oz Joi, 18 martie, ora 10:30: Vrajitorul din Oz Vineri 19 martie, ora 10:00: Vrajitorul din Oz Dupa: Lyman Frank Baum Regia: Simona Vintila Scenariul: Simona Vintila Scenografia: Roua Vasilescu Muzica si textele cantecelor: Florin Grigoras Coregrafia: Adriana Barza Distributia: Lu Knobloch/ Leo-Nora Bacanu, Horatiu Dancu, Mircea Corcoveanu, Adrian Prohaska, Mihaela Grigoras/ Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Dan Handoreanu, Monica Baldea Este povestea micutei Dorothy, o fetita care locuia in Kansas, la ferma matusii Em si a unchiului Henry. O tornada starnita din senin face ca Dorothy si cel mai bun prieten al ei, catelul Toto, sa ajunga in taramul de basm numit Oz. Ajunsa acolo, fetita face cunostinta cu Sperie-Ciori, cel care-si doreste putin creier in capatana-I de paie, cu Omul de Tinichea, cel care tanjeste dupa o inima care sa-I bata in piept, si cu Leul cel Las, care, desi este rege al animalelor, e un fricos si jumatate si tanjeste dupa un pic de curaj. Afland de Marele Oz, atotputernicul vrajitor din Orasul Smaraldelor, sunt hotarati sa ajunga la el pentru a le indeplini dorintele. In cele din urma, dovedindu-si istetimea, marinimia si curajul, fiecare dintre ei isi transforma dorintele in realitate. * Marti, 09 martie, ora 18:00: Cum a devenit Arthur rege – limba romana Joi, 11 martie, ora 12:30: Cum a devenit Arthur rege Duminica, 14 martie, ora 11:00: Cum a devenit Arthur rege Regia: Mircea Corcoveanu si Horatiu Dancu Adaptare scenica: Mircea Corcoveanu si Horatiu Dancu Scenografia: Aurelia Calinescu Distributia: Mircea Corcoveanu, Horatiu Dancu, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Alina Pertea, Raluca Raduca Spectacolul prezinta, cu accente umoristice, perioada de dinaintea Mesei Rotunde si initierea lui Arthur in tainele cunoasterii. In anul 1135, un calugar pe nume Geoffrey of Mimmouth a dedicat regelui Arthur cea mai mare parte a volumului sau intitulat „Istoria regilor Angliei”, sustinand ca respectivele evenimente erau fapte istorice, nu legende sau mituri. * Miercuri, 10 martie, ora 19:00: Cofee?...Tea?...Me?! Regia: Alina Hiristea Scenografia: Roua Vasilescu Coregrafia: Ibolya Cristea Ilustratia muzicala: Alina Hristea Distributia: Leo-Nora Bacanu Povestea unei actrite strivite de prejudecatile si mentalitatea macho-patriarhala, care isi gaseste, la capatul unei adevarate calatorii in sine insasi, puterea de a-si lua viata in propriile maini si de a se redescoperi ca mama si ca artist. * Vineri, 12 martie, ora 12:00: Renul Soare Regia: Ombline de Benque Scenografia: Aurelia Calinescu Distributia: Mircea Corcoveanu, Barbara Crisan, Gabriela Mitrea, Leo-Nora Bacanu, Raluca Neacsu Inspirat dintr-un basm popular siberian, spectacolul prezinta aventurile unui baietel in cautarea soarelui pe un taram magic unde animalele vorbesc. * Miercuri, 17 martie , ora 19:00: Motanul Incaltat Regia : Dan Handoreanu Adaptarea scenica: Dan Handoreanu Costume: Mihaela Nichifor Muzica originala : Florin Grigoras Distributia : Dan Handoreanu, Gabriela Mitrea, Raluca Neacsu, Leo-Nora Bacanu, Horatiu Dancu, Mircea Corcoveanu Motanul incaltat este o adaptare dupa faimosul basm omonim al scriitorului de origine franceza, Charels Perrault. Povestea motanului care isi ajuta stapanul saracit sa obtina un statut social mai bun prin viclenie este adaugita prin personaje noi ce compun o poveste plina de voiosie.Spectacolul cu actori la vedere este o parodie ce va incanta cu siguranta atat pe cei mici, cat si pe fratii, parintii si bunicii acestora. * Duminica, 21 martie, ora 11:00: Ein Sonnenstrahl – limba germana Regia: Lilly Krauss Kalmar Scenografia: Marine Beumgaeten Papusi: Tunde Tomosi Ilustratia muzicala: Claudiu Rusu, Adrian Prohaska Distributia: Alina Pertea, Daniela Dragomir, Adrian Prohaska Ein Sonnenstrahl este un spectacol de animatie cu marionete si actori la vedere al sectiei germane. Spectacolul este o adaptare dupa povestirea cu acelasi titlu a scriitorului Al.T. Popescu si reprezinta povestea emotionanta de prietenie ce se leaga in pivnita unei case vechi intre Pitt, o balerina de portelan, si Muf, un soricel. Accesul publicului la spectacolele Teatrului GONG se face pe baza biletelor puse in vanzare la intrarea in sala de spectacol, cu 30 de minute inainte de ora de incepere a spectacolului.
Ziar
05.03.2010 mai mult...


În cadrul manifestărilor prilejuite de simpozionul internaţional „Carte medieşeană – Carte europeană” desfăşurate joi şi vineri la Biblioteca Municipală „St. L. Roth” din Mediaş, Mirela Comşa, un talent autohton, şi-a prezentat prima expoziţie personală cu titlul „Simfonia Frunzei”. Medieşeanca a dovedit asistenţei că luând împreună o frunză, un fruct, un fir şi o petală, poate fi creată o lume mirifică, în măsură să bucure deopotrivă ochiul şi sufletul. Cele 30 de tablouri şi obiecte decorative realizate de aceasta din frunze, în numai cinci luni (din septembrie 2009) au fost apreciate la superlativ nu doar de localnici ci şi de oaspeţi din Bucureşti, Târgovişte, Turnu Severin şi chiar din Bulgaria. Expoziţia a fost vernisată de cunoscutul artist plastic amator Emil Mureşan, cunoscut lumii întregi graţie tablourilor sale realizate pe suporturi şi din materiale neconvenţionale. Simpozionul a mai inclus audiţii muzicale, expoziţii de carte şi de fotografii, precum şi o vizită cu caracter documentar în Mediaş şi împrejurimi, efectuată cu oaspeţii din Bulgaria şi Spania.
Ziare din Sibiu
05.03.2010 mai mult...
Vineri e poezie şi Compact Iubitorii artei lirice sunt aşteptaţi, de la ora 17.30, la o „Seară de poezie”, la Librăria Humanitas, de pe strada Nicolae Bălcescu 16. Vor participa actorii Teatrului Naţional Radu Stanca Laura Ilea, Ofelia Popii, Arina Ioana Trif, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş şi Ciprian Scurtea. De la ora 17, sunteţi invitaţi la „Aforisme pentru un actor tânăr”, după Radu Stanca, la Centrul de cercetări avansate în domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultăţii de litere şi arte. De la ora 19, se va juca, la teatru Radu Stanca, piesa „Balul”, după o idee Theatre de Campagnol, în regia lui Radu Alexandru Nica. De la aceeaşi oră, rockerii vor merge la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde veteranii de la Compact susţin concertul „Cântec pentru prieteni”. Sâmbătă e carnaval şi teatru Şi anul acesta, Clubul de turism montan “Amicii Munţilor” Sibiu continuă tradiţia de a sărbători venirea primăverii şi Ziua Internaţională a Femeii printr-un carnaval, destinat membrilor şi simpatizanţilor aparţinând cluburilor de turism. Participanţii costumaţi se vor întrece, sâmbătă, în diverse probe, dar şi în costumaţii care mai de care mai haioase, la Carnavalul Primăverii. Vor fi premiate cele mai inspirate măşti şi cele mai iubite de către public. Organizatorii anunţă concursuri cu tematică montană, întreceri de dans precum şi alte surprize d’ale Carnavalului. Înscrierea participanţilor începe la ora 9 dimineaţa, la Cabana Nora din Păltiniş. De la ora 14, sunteţi invitaţi la o plimbare cu tramvaiul, spre Păltiniş. Regizorul Gavriil Pinte vă propune, în acelaşi timp, piesa „Un tramvai numit Popescu”, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu. Faust revine, cu două reprezentaţii, şi sâmbătă şi duminică, de la ora 19, la Hala Balanţa. Toate locurile au fost, însă, rezervate de ceva timp. Luni e teatru De la ora 19, actorii secţiei germane de la TNRS vă invită la o premieră, de la ora 19. este vorba de „Der talisman-Talismanul”, de J.N.Nestroy, în regia lui Puiu Şerban. Spectacolul are traducere în limba română.
Ziar Sibian
05.03.2010 mai mult...
Reprezentanţii Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu sărbătoresc împlinirea a 90 de ani de la naşterea poetului, dramaturgului şi regizorului Radu Stanca, născut pe 5 martie 1920. Actorii sibieni vor susţine recitaluri în diferite locaţii din oraş. Primul dintre ele va avea loc joi, 4 martie, de la ora 12, la Colegiul Naţional “Samel von Brukenthal” (Piaţa Huet, nr. 5), unde vor susţine un recital actorii Ioana Blaga Frunzescu, Mihai Coman şi Ema Veţean. Alte evenimente asemănătoare, prin care actorii celebrează viaţa şi activitatea lui Radu Stanca, vor avea loc vineri, 5 martie, de la ora 10.50, la Colegiul naţional “Octavian Goga” (Str. Mitropoliei, nr. 34). Recitalul va fi susţinut de Rodica Mărgărit, Ioana Blaga Frunzescu şi Lerida Bucholtzer. Tot vineri, 5 martie, la ora 17.30, la Librăria Humanitas (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16), actorii Vlad Robaş, Arina Trif, Codruţa Vasiu, Laura Ilea, Ofelia Popii şi Ciprian Scurtea vor susţine un alt recital în cinstea omului de cultură. O jumătate de oră mai târziu, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Habitus (Piaţa Mică, nr. 4), actriţa Gabriela Neagu va susţine recitalul “Autumnal”, iar la “Bauhaus Cafe” (Str. Ştefan cel Mare, nr. 6), Cristina Ragos şi Maria Anuşcă pun în scenă „Banchetul”, după Radu Stanca. Radu Stanca s-a născut în 5 martie 1920, la Sebeş şi a decedat la 26 decembrie 1962, la Cluj. Poet, dramaturg şi regizor român, Radu Stanca a absolvit Facultatea de Litere şi Filologie a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj-Napoca în 1942. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului la Sibiu, redactor, actor şi regizor. El a încercat să realizeze fundamentarea unui clasicism românesc prin cultivarea baladei şi a tragediei cu influenţe şi deschideri universale. În poezie a teoretizat baladescul („Resurecţia baladei” 1945) şi a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social. Radu Stanca a montat piese din repertoriul naţional şi internaţional, de la Caragiale şi Delavrancea, până la Moliere, Gogol şi Cehov, iar acestea au constituit puncte de referinţă în repertoriul teatrului românesc. Trebuie amintit, în acest context, succesul celebrului spectacol „Hagi Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, care a obţinut în anul 1953 Premiul de Stat. Ca recunoaştere a meritelor sale, teatrul sibian îi poartă azi numele.
Sibiu
04.03.2010 mai mult...


Şi acest lucru îl ştie bine regizorul sibian Dumitru Budrala, directorul Astra Film Fest. Acesta şi-a reluat filmările pentru viitoarea sa peliculă „Ultimii păstori”, un documentar despre transhumanţă. Recent, o zi de filmare pe o culme abruptă din Munţii Sebeşului, după o noapte de viscol, era să se încheie tragic. Maşina de teren pe care Dumitru Budrala o foloseşte la filmări, grea de 2 tone, s-a răsturnat la marginea unui drumeag îngheţat şi puţin a lipsit să nu se prăbuşească în râpă. „Am avut emoţii. Dar trebuie să spun că momente periculoase şi situaţii-limită apar mereu şi am ajuns să le privesc ca pe un risc asumat. Nu sunt la prima încercare de acest fel”, a mărturisit regizorul, care a avut prezenţa de spirit să fotografieze peripeţia. „Ultimii păstori”, început în 2008, pune pe ecran viaţa oamenilor obişnuiţi, urmăreşte viaţa lor de zi cu zi şi lasă personajele să vorbească despre propriile lor experienţe şi trăiri, fără intervenţii din partea regizorului. Este pentru prima oară cînd, în România, acest subiect este abordat în acest fel, într-o producţie cinematografică. „Transhumanţa, înţeleasă mai mult decât ca o practică pastorală, determină un mod de viaţă axat pe căutarea unei exploatări optime a variaţiilor de înălţime şi de climă în ciclul anual al anotimpurilor. Este un model care satisface măcar costul economic al nevoilor de toate felurile, alimentare, vestimentare, dar şi ecologice, culturale, sociale şi estetice. Probabil că este şi o relicvă a unei economii care nu consumă deloc sau numai foarte puţine produse de sinteză şi carburanţi. Cei care folosesc apelativul «cioban» în sens peiorativ s-au gândit vreodată că nu oricine poate stăpâni o turmă de sute de oi, pe care trebuie să le cunoşti, să ştii ce să faci dacă se accidentează sau se îmbolnăvesc? Multe au fost dintotdeauna greutăţile vieţii de cioban, iar ultimii ani au adus altele noi, odată cu tranziţia şi intrarea în UE”, declară Dumitru Budrala. „Ultimii păstori” este o coproducţie Consiliul Judeţean Sibiu – Astra Film – Complexul Naţional Muzeal „Astra”. O parte din finanţarea proiectului este asigurată de Centrul Naţional al Cinematografiei, iar în etapa de dezvoltare, preliminară începerii producţiei, Astra Film a obţinut fonduri de la Programul PRE-MEDIA al Uniunii Europene.
Stiri
03.03.2010 mai mult...
Vernisajul expoziţiei “Arthur Coulin (1869-1912)” va avea loc miercuri, 3 martie, de la ora 15, în Sala Polivalentă din Casa Albastră (Piaţa Mare, nr. 4). “Arthur Coulin (1869-1912)” cuprinde 50 de lucrări ale artistului şi reuneşte lucrări de pictură, grafică, schiţe şi forografii ale familiei artistului. Potrivit curatoruluie expoziţiei, Iulia Mesea, vor fi expuse portrete de bărbaţi şi femei, nuduri şi interioare. Unul dintre portretele reprezentantive, ce va putea fi văzut în cadrul expoziţiei, este cel al Mitropolitului Meţianu (foto), primit de la Mitropolia Ardealului. Cele mai multe dintre lucrările ce vor fi expuse aparţin colecţionarilor de artă din străinătate. Lucrările mai provin de la colecţionari din Arad, Braşov, Cluj şi Sibiu. Muzeul Naţional Brukenthal deţine 18 piese ale artistului Arthur Coulin, “din care a realizat o selecţie valorică pentru expoziţie”, a explicat Iulia Mesea. Se mai regăsesc lucrări din patrimoniul Bisericii Evanghelice din Braşov, Mitropolia Ardealului Sibiu, din patrimoniul Biserici Evanghelice din Sighişoara. Expoziţia a fost prezentată, în perioada 20 noiembrie 2009-14 februarie 2010, la Braşov, la Muzeul de Artă, partener în organizarea evenimentului, alături de Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, Germania. Ghidaje în fiecare joi Reprezentanţii muzeului sibian anunţă realizarea unor ghidaje pentru vizitarea expoziţiei ce va fi deschisă până pe 25 aprilie. Astfel, în fiecare zi de joi, începând de săptămâna viitoare, pe 11, 18, 25 martie, respectiv 1, 8, 15 şi 22 aprilie, muzeografii vor asigura ghidaje gratuite pentru vizitatori, la ora 15. Ghidajele gratuite pentru elevi vor avea loc cu programare, în grupuri de maxim 15 persoane, în fiecare miercuri, joi şi vineri, în perioada 10 martie-23 aprilie, între orele 10-16.30. Catalog disponibil online Catalogul expoziţiei este disponibil, deocamdată, doar pe site-ul Muzeului de Artă din Braşov, www.muzeulartabv.ro. Potrivit reprezentanţilor muzeului,”datorită dificultăţilor financiare catalogul expoziţiei va fi disponibil doar în format digital”.
Stiri
02.03.2010 mai mult...
Cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va cuprinde, pentru prima dată, o secţiune de patrimoniu cu cele mai apreciate spectacole aparţinând Teatrului Naţional “Radu Stanca” (TNRS). Reprezentanţii FITS anunţă 350 de evenimente şi companii din 70 de ţări. Ediţia din acest an a FITS va avea loc în perioada 28 mai - 6 iunie şi va avea tema “Întrebări”/”Questions” şi aduce o noutate, faţă de ediţiile anterioare. Potrivit reprezentanţilor TNRS, programul festivalului va include o secţiune de patrimoniu, în care au fost incluse cele mai reprezentanive spectacole ale TNRS. Vor fi prezentate piesele „Metamorfoze”, după Ovidiu şi „Faust”, după Goethe, regizate de Silviu Purcărete, „Electra” după Sofocle şi Euripide, în regia lui Mihai Măniuţiu, „Viaţa cu un idiot” de Victor Erofeev, în regia lui Andriy Zholdak, şi „Un tramvai numit Popescu”, în regia lui Gavriil Pinte. Nu lipsesc din desfăşurător nici cele mai noi producţii ale teatrului. Este vorba despre „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess” după Lars von Trier, în regia lui Radu-Alexandru Nica, „Turandot” după Carlo Gozzi, în regia luiAndriy Zholdak, „Berlin Alexanderplatz” după Alfred Döblin, în regia lui Dragoş Galgoţiu, sau „Ghidul copilariei retrocedate”, în regia lui Gavriil Pinte, prezentat în premieră, în cadrul festivalului. Sute de evenimente, companii din zeci de ţări Organizatorii FITS promit un program care aduce la Sibiu participanţi din 70 de ţări şi prezintă 350 de evenimente ce se desfăşoară în 66 de spaţii de joc, aşteptând, zilnic, 35.000 de spectatori. În cele 10 zile de festical, la Sibiu vor fi prezente companii de renume din domeniul artelor spectacolului, regizori români şi străini, critici, operatori din turismul cultural local şi regional, operatori culturali străini, zeci de mii de spectatori din comunitatea locală, regională şi internaţională. Spectacole de teatru-dans La Sibiu vor oferi reprezentaţii mai multe companii de teatru-dans. Din Canada, vor fi prezenţi “Les Ballets Jazz de Montréal”, iar din Belgia, Charleroi Danses va pune în scenă spectacolul „Flowers”. Kibbutz Contemporary Dance Company, din Belgia, va susţine trei spectacole: „Rooster” de la Suzanne Dellal Centre for Dance and Theatre şi de spectacolele de dans contemporan „Upon Reaching the Sun” şi „Kef-Kafin”. Vor mai veni la Sibiu companii din Israel şi Marea Britanie. “Motionhouse” va prezinta „Scattered”, “o producţie care îmbină teatrul-dans de mare angajament fizic şi imagistica fascinantă cu film şi grafică pentru a crea un spectacol vizual unic”, potrivit reprezentanţilor TNRS. Spectacole de stradă Pentru prima dată, la festival va participa o companie din România, “Xtreme”. Grupul este format şi antrenat de Dorel Moiş, medaliat cu aur la Campionatele Europene şi Mondiale de Gimnastică Aerobică şi de coregrafa Debra Brown, de la “Cirque du Soleil”. Compania “Cie Transe Express”, din Franţa, specializată în „arta celestă” şi „teatrul de intervenţie” va susţine trei spectacole: „Les Tambours en Feu”, „Mobile Homme” şi „Mobilissimo”. Teatru din Danemarca, Elveţia, Italia, Germania Odin Teatret, din Danemarca, va prezenta, la Sibiu, în cadrul unui eveniment special, trei spectacole aparţinând regizorului italian Eugenio Barba: „În scheletul balenei”, „Odă evoluţiei” şi „Visul lui Andersen”. Schauspielhaus Zürich, din Elveţia, împreună cu Teatro Garibaldi di Palermo, din Italia şi Bart Production s.à.r.l. prezintă cel mai nou spectacol al lui Peter Brook, „De ce, de ce”. Deutsches Theater Berlin, din Germania, aduce la Sibiu povestea lui Popriscin, într-un spectacol după una dintre cele mai cunoscute nuvele ale lui Gogol, „Însemnările unui nebun”, în regia lui Hanna Rudolph, cu actorul Samuel Finzi. O altă companie din Germania, Spielzeit Europa, va prezenta în cadrul festivalului piesa „Butoiul cu pulbere”, în regia lui Dimiter Gotscheff, o descriere fidelă a stării generale de violenţă omniprezentă în unele dintre ţările balcanice. Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România) va prezenta adaptarea scenică a capodoperei cinematografice „Strigăte şi şoapte” ,de Ingmar Bergman, în regia lui Andrei Şerban, iar Levan Tsuladze revine la Sibiu cu Basement Theatre, din Georgia, pentru a prezenta publicului de aici „Faust”, de Johann Wolfgang von Goethe. Teatru experimental Una dintre cele mai apreciate companii japoneze de teatru experimental, Yamanote Jijosha, revine la Sibiu în 2010 pentru a prezenta propria versiune a textului clasic „Oedip rege” de Sofocle, folosind tehnica de interpretare numită Yojo-han. Un alt eveniment special îl reprezintă prezenţa la Sibiu a Quanzhou Marionette Troupe (China), trupă a cărei păpuşari folosesc o tehnică tradiţională veche de peste 2000 de ani şi mânuiesc marionete cu până la 36 de sfori. Concert Holograf şi muzică tradiţională portugheză Vor concerta la Sibiu, în Piaţa Mare a oraşului, Holograf, Cargo, Zdob şi Zdub, Direcţia 5, Smiley şi Vama. Compania “Rustavi” va aduce la Sibiu cultura populară georgiană arhaică, prin cântecele tradiţionale unice în lumea muzicii folclorice, iar proiectul Stockholm Lisboa (Portugalia/Suedia), îşi propune să creeze punţi muzicale între nord şi sud, abordând atât muzică tradiţională portugheză, cât şi scandinavă. Expoziţie Dan Perjovschi Dan Perjovschi este unul dintre cei mai apreciati artisti vizuali români pe plan international, iar expoziţiile sale sunt adevărate spectacole. După ce creaţiile sale au impresionat iubitorii de artă vizuală din centre culturale precum Bruxelles, Eindhoven, Helsinki, Köln, Londra, Liverpool, New York, Paris, Sevilia sau Sidney, Festivalul Internaţional de Teatru va găzdui o expoziţie – eveniment a artistului sibian, în cadrul ediţiei din acest an. Lansări de carte Pe toată perioada festivalului vor avea loc lansări de carte, spectacole-lectură şi conferinţe, care vor aduce la masa de discuţii personalităţi marcante ale lumii culturale naţionale şi internaţionale precum Eugenio Barba, George Banu, Andrei Codrescu, Pippo Delbono sau Mircea Dinescu. Cea de-a XIII-a ediţie a Bursei de Spectacole se va desfăşura în perioada 3 – 6 iunie. Foto: Transe Express - Mobile Homme, de Herve Petitbon.
Ziar
01.03.2010 mai mult...


Copiii şi profesorii lor sunt invitaţi să se înscrie la prima ediţie a Concursul Judeţean de Creaţie Literară şi Artistico-plastică „Sfânta sărbătoare a Învierii, văzută prin ochi de copil”. Cei mici pot participa, în funcţie de talent, la secţiunea creaţii literare – în versuri sau în proză, la secţiunea desen, pictură, colaj, felicitări, obiecte decorative sau la cea de încondeiat ouă. Organizatorii, Biblioteca Astra şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 Sibiu, anunţă că termenul limită de trimitere a lucrărilor este 19 martie. Regulamentul, formularul de înscriere şi alte informaţii se găsesc pe pagina web a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, la adresa: http://www.bjastrasibiu.ro/evenimente-expozitii.htm Alte manifestări ale bibliotecii Astra Luni, 1 martie, la orele 11, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), va avea loc Cercul de educaţie civică; la orele 12:30, vor avea loc prezentări de carte şi jocuri interactive pe tema Animalele domestice; la orele 13, va avea loc Cursul de limba italiană; la orele 14, va avea loc Cursul de limba engleză, susţinut de studenţi voluntari de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Luni, 1 martie, la orele 18, Clubul ASTRA va lansa prima antologie a cenaclului, în Sala de consiliu din Corpul B al Bibliotecii ASTRA, cu prilejul aniversării a 2 ani de activitate în noua formulă. Antologia cuprinde cele mai bune texte citite la întâlnirile cenaclului de până acum şi apare cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu şi al Municipalităţii Sibiu. Marţi, 2 martie, la orele 13, o delegaţie de reprezentanţi ai Serviciului Carte pentru Copii şi Tineret se va deplasa la Spitalul Clinic de Pediatrie „Luther” din Sibiu, unde vor susţine un program educativ pentru copiii internaţi. Acţiunea face parte din proiectul Biblioteca dincolo de ziduri. Marţi, 2 martie, la orele 14, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), va avea loc Cursul de limba engleză, susţinut de studenţi voluntari de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Marţi, 2 martie, între orele 14 şi 15:30, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, se va desfăşura programul pentru copii Expediţia românească în Caucaz, 2009. Lucian Pinca, participant la această expediţie condusă de Teodor Tulpan, le va prezenta elevilor participanţi imagini şi detalii din călătoria fascinantă pe Vf. Elbrus, cel mai înalt vârf al Europei. Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, în colaborare cu Biblioteca ASTRA. Marţi, 2 martie, la orele 16, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică semnată de Antoneta Cocoş-Andreescu. Expoziţia este organizată de Asociaţia „Renaşterea satului românesc”, în colaborare cu Biblioteca ASTRA, şi poate fi vizitată până în 12 martie 2010, de luni până vineri, între orele 8 şi 20. Intrarea este liberă. Miercuri, 3 martie, între orele 12 şi 16, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie verifică gratuit pulsul, tensiunea şi indicele de masă corporală. Miercuri, 3 martie, la orele 13, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), va avea loc Cursul de limba franceză, cu participarea lui Sylvain Audet, lector la Catedra de Studii Franceze şi Francofone din cadrul Facultăţii de Litere a U.L.B.S şi a studenţilor săi de la universitatea sibiană; la orele 13:30, va avea loc Cursul de dans sportiv organizat în colaborare cu Şcoala de dans „Forever Dance”, în cadrul proiectului Lumea dansului. Cursul are loc în prima miercuri din fiecare lună. Joi, 4 martie, la orele 12, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), va avea loc Cursul de limba germană. Vineri, 5 martie, între orele 9 şi 12 şi între orele 14 şi 15, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), se va desfăşura Cursul de limba franceză, cu participarea lui Sylvain Audet, lector la Catedra de Studii Franceze şi Francofone din cadrul Facultăţii de Litere a U.L.B.S şi a studenţilor săi de la universitatea sibiană. De luni până vineri, între orele 18 şi 20, sunteţi invitaţi în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, la Cursul de limba japoneză, susţinut de Sorin Sădean. În perioada 14 ianuarie-5 martie, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, se află un stand cu vânzare de carte al Grupului Editorial Tritonic, cu reduceri de până la 50 la sută la toate titlurile. Cititorii pot găsi la stand şi cărţi care costă doar 5 lei. Secţia ARTE (Corpul B, etajul II) vă invită să vizionaţi filme artistice sau documentare, să audiaţi muzică clasică sau modernă şi să răsfoiţi albume de pictură, sculptură, fotografie, design sau publicitate, de luni până vineri, între orele 10 şi 18. Aici puteţi consulta revista Beaux Arts, nr. 295-305/ianuarie-noiembrie 2009. Puteţi vizita: - Expoziţia Întoarcerea Pelerinului din Bordeaux. Radu Stanca – Hölderlin şi chemarea cosmică a lui Eminescu, semnată de pictorul Eugen Tăutu, în Sala de festivităţi a Corpului A al Bibliotecii ASTRA (et. II). Expoziţia cuprinde lucrări originale şi reproduceri fotografice după lucrările artistului aflate în colecţii particulare şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 8 şi 20. Intrarea este liberă. - Expoziţia de artă plastică semnată de Antoneta Cocoş-Andreescu, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA. Expoziţia poate fi vizitată până în 12 martie, de luni până vineri, între orele 8 şi 20. Intrarea este liberă.
Ziar
01.03.2010 mai mult...
Miercuri 3 martie, ora 19:00 – KASPAR, după un text de Peter Handke – loc de desfăşurare: Sala Studio a Teatrului Naţional Radu Stanca din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor (fosta sală de sport) – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română) ; durata aproximativă – 40 min. REGIA: Marius Oltean SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu DISTRIBUŢIA: Bogdan Sărătean, Vocile (pe bandă) - Wolfgang Ernst, Renate Müller Nica, Franz Kattesch, Johanna Adam Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Vineri 5 martie, ora 17:00 - AFORISME PENTRU UN ACTOR TÂNĂR după Radu Stanca – loc de desfăşurare: Centrul de cercetari avansate in domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultatii de litere si arte; durata aproximativă – 35 min. COORDONATOR: Florin Coşuleţ CU STUDENŢII: Petra Cozianu, Ioan Paraschiv, Iulia Popa, Mihaela Săndulescu, Dragoş Staţenco, Corina Vişinescu, Alexandru Curta, Alexandru Malaicu, Anca Pitaru, Mihai Alexandru, Alexandra Petrasciuc Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Vineri 5 martie, ora 19.00 - BALUL după o idee Theatre de Campagnol – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca"; durata aproximativă – 1h si 40 min. REGIA: Radu Alexandru Nica SCENOGRAFIA: Helmut Sturmer COREGRAFIA: Carmen Coţofană MUZICA: Vasile Şirli DISTRIBUŢIA: Diana Fufezan, Gabriela Neagu, Ofelia Popii, Florentina Ţilea, Codruţa Vasiu, Florin Coşuleţ, Adrian Matioc, Mihai Alexandru, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă, Pali Vecsei Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Sâmbătă 6 martie, Duminică 7 martie, ora 14:00 – UN TRAMVAI NUMIT POPESCU după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu – loc de desfăşurare: Tramvai Răşinari; durata aproximativă – 1h si 10 min. REGIA: Gavriil Pinte SCENARIUL: Gavriil Pinte DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu DISTRIBUŢIA: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu, Lerida Bucholtzer, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Bogdan Sărătean, Ema Veţean, Maria Anuşcă, Vlad Robaş. Preţ bilete: 20 lei Sâmbătă 6 martie, Duminică 7 martie, ora 19:00 – FAUST după Goethe – loc de desfăşurare: Hala Balanţa; durata aproximativă – 2h si 40 min. REGIA: Silviu Purcărete TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer COSTUMELE: Lia Manţoc MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei VIDEO: Andu Dumitrescu ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă DISTRIBUTIA: Ilie Gheorghe (Faust), Ofelia Popii (Mefisto) Cu: Johanna Adam, Maria Anuşcă, Geraldina Basarab, Leo Nora Băcanu, Eniko Blenessy, Emoke Boldizsar, Lerida Buchholtzer, Irina Deak, Diana Fufezan, Laura Ilea, Dana Maria Lăzărescu, Rodica Mărgărit, Gabriela Neagu, Renate Muller Nica, Veronica Popescu, Eleonora Poşircă, Mariana Mihu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Diana Văcaru Lazăr, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Alexandru Deac, Dan Glasu, Tomohiko Kogi, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad. Studenţii şi absolvenţii Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Secţia Actorie: Dana Anghel, Veronica Arizancu, Ariana Thea Blazsani, Simina Contraş, Petra Cozianu, Alexandru Curta, Teodora Domnariu, Lorelei Gazawi, Bianca Goadă, Iulia Mihaela Grigore, Emilia Iancu, Alina Irom, Laura Luca, Alexandru Malaicu, Iulia Merca, Diana Sofia Murăruş, Florentina Neagu, Alexandra Petrasciuc, Anca Pitaru, Iulia Popa, Mihaela Săndulescu, Romina Stroia, Andreea Şoaică, Doriana Tăut, Gabriela Tică, Arina Trif, Mihai Alexandru, Liviu Bledea, Gabriel Budur, Cătălin Grigoraş, Alexandru Verzescu, Laurenţiu Vlad Margareta: Tania Anastasof, Astrid Bogdan, Medeea Dobrotă, Iunis Minculete, Ana Maria Telebuş, Petra Telebuş, Diana Toader Imperium Band: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi) Preţ bilete: 20 lei; redus: 10 lei Luni 8 martie, ora 19:00 - DER TALISMAN / TALISMANUL(PREMIERĂ) de J.N.Nestroy – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca" – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română);. REGIA: Puiu Şerban SCENOGRAFIA: Dana Istrate MUZICA ORIGINALĂ: Horia Moculescu VERSURI: Monika Dandlinger DISTRIBUŢIA: Wolfgang Kandler, Johanna Adam/ Emöke Boldizsár, Renate Müller-Nica, Enikö Blenessy, Emöke Boldizsár/Johanna Adam, Ali Deac, Georg Potzolli, Franz Kattesch, Tomohiko Kogi, Eva Ungvari, Iulia Maria Popa Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Joi 11 martie, ora 19:00 – TREI SURORI de A. P. Cehov (adaptare de Sebastian – Vlad Popa şi Anca Bradu) – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca"; durata aproximativă – 2h si 30 min. cu o pauză de 10 min. REGIA: Anca Bradu TRADUCEREA: Moni Ghelerter şi V. Jianu SCENOGRAFIA: Florica Mălureanu COREGRAFIA: Mălina Andrei DISTRIBUŢIA: Diana Văcaru Lazăr, Raluca Iani, Diana Fufezan, Bogdan Sărătean, Florentina Ţilea / Ofelia Popii, Nicu Mihoc, Constantin Chiriac, Cătălin Pătru, Adrian Matioc, Dan Glasu, Florin Coşuleţ, Viorel Raţă, Pali Vecsei, Rodica Mărgărit, Mihai Coman, Cătălin Neghină, Adrian Neacşu, Eduard Pătraşcu Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Vineri 12 martie, ora 17:00 – KAFKA PROJECT – loc de desfăşurare: Centrul de cercetari avansate in domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultatii de litere si arte; durata aproximativă – 30 min. REGIA: Reiko Hiramatsu si Radu Alexandru Nica DISTRIBUŢIA: Tomohiko Kogi, Florin Coşuleţ, Catalin Pătru, Pali Vecsei Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Vineri 12 martie, ora 19:00 – HESS de Alina Nelega - loc de desfăşurare: Sala Studio a Teatrului Naţional Radu Stanca din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor (fosta sală de sport) REGIA: Gabi Cadariu DISTRIBUŢIA: Nicu Mihoc Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Sâmbătă 13 martie, ora 17:00 – SCAUNELE după Eugène Ionesco – loc de desfăşurare: Centrul de cercetari avansate in domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultatii de litere si arte REGIA ŞI COREGRAFIA: Adriana Bârză DISTRIBUŢIA: Anca Pitariu, Alexandru Curta, Monika Tompos, Sebatian Georgescu, Veonica Arizancu, Iulia Popa, Oana Giuverdea, Ariana Blaszani Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Sâmbătă 13 martie, ora 19:00 – VULPOIUL după H. D. Lawrence – loc de desfăşurare: Sala Studio a Teatrului Naţional Radu Stanca din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor (fosta sală de sport); durata aproximativă – 1h. REGIA: Florin Zamfirescu DRAMATIZAREA: Henry Miller TRADUCEREA ŞI ADAPTAREA: Cătălina Mustaţă SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă DISTRIBUŢIA: Florin Coşuleţ, Ema Veţean, Laura Ilea Preţ bilete: 10 lei Duminică 14 martie, ora 17:00 – CAPRICII de Olga Delia Mateescu – loc de desfăşurare: Centrul de cercetari avansate in domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultatii de litere si arte REGIA şi SCENOGRAFIA: Dan Glasu DISTRIBUŢIA: Mihaela Grigorie, Alexandra Petrasciuc, Cristina Stoleriu, Laura Luca, Diana Murăruş, Doriana Tăut/Iuliana Ţiu, Alexandru Malaicu Spectacol susţinut de absolvenţi şi studenti masteranzi ai sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, clasa conferenţiar univ. dr. Dan Glasu Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Duminică 14 martie, ora 19:00 – OSCAR ŞI BUNI ROZ de Eric - Emmanuel Schmitt – loc de desfăşurare: Sala Studio a Teatrului Naţional Radu Stanca din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor (fosta sală de sport); durata aproximativă – 65 min. UN SPECTACOL DE Diana Fufezan TRADUCEREA: Vasile Şirli MUZICA: Vasile Şirli DISTRIBUŢIA: Diana Fufezan Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Marti 16 martie, ora 19:00 – THREE O’CLOCK de Ana-Maria Bamberger – loc de desfăşurare: Sala Studio a Teatrului Naţional Radu Stanca din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor (fosta sală de sport) – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română); durata aproximativă – 1h si 05 min. REGIA: Liana Ceterchi DISTRIBUŢIA: Renate Müller-Nica, Johanna Adam Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Vineri 19 martie, ora 19:00 - PURICELE ÎN URECHE (PREMIERĂ) de Georges Feydeau - loc de desfăşurare: Teatrul Naţional „Radu Stanca”; durata aproximativă – xh si xx min. REGIA: Puiu Şerban SCENOGRAFIA: Lia Manţoc DISTRIBUŢIA: Nicu Mihoc, Cătălin Pătru, Adrian Neacşu, Liviu Vlad, Cristian Stanca, Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Cătălin Neghină, Mariana Mihu, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, Eniko Blenessy, Cristina Ragos Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Sâmbătă 20 martie, ora 17.00 - LABUTE & FRIENDS după Neil LaBute şi David Ives – loc de desfăşurare: Centrul de cercetari avansate in domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultatii de litere si arte REGIA: Radu Alexandru Nica DISTRUBUŢIA: Oana Giuverdea, Alexandru Curta, Ariana Blaszani, Alexandru Malaicu, Veronica Arizancu Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Sâmbătă 20 martie, ora 19.00 - LULU de Frank Wedekind – loc de desfăşurare: Hala Simerom; durata aproximativă – 2h si 40 min cu o pauză de 15 min. REGIA: Silviu Purcărete TRADUCEREA: Victor Scoradeţ ADAPTAREA: Silviu Purcărete DECOR ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Sturmer COSTUMELE: Lia Manţoc MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Mariana Mihu, Diana Fufezan, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos, Maria Anuşcă, Raluca Iani, Constantin Chiriac, Dan Glasu, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Pali Vecsei, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Gelu Potzolli, Eduard Pătraşcu. Muzicienele: Loredana Stranici – violoncel, Laura Călina – vioara, Cora Miron - pian Preţ bilet: 20 lei; redus: 10 lei Duminică 21 martie, ora 17.00 - JOCUL DE-A TEATRUL 5 – CEAI-HOV – Dupa trei piese scurte de Cehov - Jubileul, Cerere in casatorie si Ursul – loc de desfăşurare: Centrul de cercetari avansate in domeniul artelor spectacolului din cadrul Facultatii de litere si arte; durata aproximativă – 1h. REGIA: Marian Râlea DISTRIBUŢIA: Florentina Neagu, Liviu Bledea, Mihai Alexandru, Teodora Domnariu, Catalin Grigoras, Alexandru Verzescu, Doriana Taut, Laurentiu Vlad, Codruta Varadi – Spectacol susţinut de absolvenţii sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Clasa Lector Univ. Drd. Marian Râlea, Asist. Univ. Drd. Diana Fufezan Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Duminică 21 martie, ora 19.00 - PLASTILINĂ de Vasili Sigariev – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional „Radu Stanca”; durata aproximativă – 1h si 10 min. REGIA: Vlad Massaci SCENOGRAFIA şi LIGHT DESIGN: Andu Dumitrescu COREGRAFIA: Florin Fieroiu DISTRIBUŢIA: Adrian Neacşu, Cristina Flutur, Florin Coşuleţ, Ofelia Popii, Pali Vecsei, Dana Taloş, Diana Fufezan, Florentina Ţilea, Ema Veţean, Cristina Ragos, Mihai Coman, Cristian Stanca, Adrian Matioc Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Marţi 23 martie, ora 19.00 - DER TALISMAN / TALISMANUL de J.N.Nestroy – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca" – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română); durata aproximativă – xh si xx min. REGIA: Puiu Şerban SCENOGRAFIA: Dana Istrate MUZICA ORIGINALĂ: Horia Moculescu VERSURI: Monika Dandlinger DISTRIBUŢIA: Wolfgang Kandler, Johanna Adam/ Emöke Boldizsár, Renate Müller-Nica, Enikő Blénessy, Emöke Boldizsár/Johanna Adam, Ali Deac, Georg Potzolli, Franz Kattesch, Tomohiko Kogi, Eva Ungvari, Iulia Maria Popa Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Miercuri 24 martie, ora 19.00 - WIE FEUERE ICH MEINEN MORDER / AM ANGAJAT UN UCIGAŞ PROFESIONIST de Aki Kaurismaki – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca" – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română); durata aproximativă – 1h si 10 min. REGIA: Radu Alexandru Nica SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu DISTRIBUŢIA:Georg Potzolli, Johanna Adam, Franz Kattesch, Pali Vecsei, Ali Deac Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Joi 25 martie, ora 19.00 - CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A. P.Cehov – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca"; durata aproximativă – 1h si 05 min. REGIA: Robert Raponja (Croatia) SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Pali Vecsei, Gelu Potzolli Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Vineri 26 martie, ora 19.00 - O NOAPTE FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca"; durata aproximativă – 2h cu o pauză de 10 min. REGIA: Şerban Puiu SCENOGRAFIA: Luana Drăgoescu DISTRIBUŢIA: Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Codruţa Vasiu/Ioana Blaga Frunzescu, Diana Fufezan Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Sâmbătă 27 martie, ora 14.00 - ASTĂZI NU SE FUMEAZĂ, scenariu dramatic de Gavriil Pinte, pe texte de Iustin Panţa şi Mircea Ivănescu – loc de desfăşurare: parcarea Teatrului Naţional "Radu Stanca"; durata aproximativă – 2h. REGIA: Gavriil Pinte SCENOGRAFIA: Roxana Ionescu DISTRIBUŢIA: Rodica Mărgărit, Gabriela Neagu, Geraldina Basarab, Dana Taloş, Veronica Popescu, Cristina Flutur, Laura Ilea, Arina Ioana Trif, Cătălin Neghină, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Adrian Neacşu, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea Preţ bilet: 10 lei Sâmbătă 27 martie, ora 19.00 - TAKE, IANKE ŞI CADÎR de Victor Ion Popa – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca"; durata aproximativă – 2h cu o pauză de 10 min. REGIA: Dan Glasu SCENOGRAFIA: Vasile Rotaru DISTRIBUŢIA: Dan Dlasu, Nicu Mihoc, Gelu Potzolli, Rodica Mărgărit, Barbara Crişan, Eduard Pătraşcu, Viorel Raţă Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Duminică 28 martie, ora 17.00 - HESS de Alina Nelega - loc de desfăşurare: Sala Studio a Teatrului Naţional Radu Stanca din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor (fosta sală de sport) REGIA: Gavril Cadariu DISTRIBUŢIA: Nicu Mihoc Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Duminică 28 martie, ora 19.00 - LOVE FACTORY (Omagiu teatrului) de Darko Lukić – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca" REGIA: Robert Raponja TRADUCEREA: Eva Catrinescu MUZICA ORIGINALĂ: Irena Popovic COREGRAFIA: Florin Fieroiu COSTUMELE: Jasmina Pacek DECORUL: Alin Gavrilă DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Cătălin Pătru, Florin Coşuleţ/Eduard Pătraşcu, Veronica Popescu/Raluca Iani, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Gabriela Neagu, Geraldina Basarab, Cristina Flutur, Mariana Mihu, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Emöke Boldizsár, Eduard Pătraşcu, Maria Anuşcă, Liviu Vlad, Laura Ilea, Vlad Robaş, Adrian Neacşu, Dana Anghel, Tomohiko Kogi, Florentina Neagu, Ali Deac Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei Marţi 30 martie, ora 19.00 - EIN SOMMERNACHTSTRAUM / VISUL UNEI NOPTI DE VARA de William Shakespeare – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca" (spectacol în limba germană cu traducere în limba română); durata aproximativă – 1h si 40 min. REGIA: Luisa Brandsdorfer SCENOGRAFIA: Borbala Kiss DISTRIBUŢIA: Liviu Vlad, Cristina Ragos, Ali Deac, Armand Preda, Johanna Adam, Enikő Blénessy, Georg Potzolli, Renate Müller-Nica, Monika Dandlinger, Emõke Boldizsár, Viorel Raţă, Wolfgang Kandler, Filip Mitachescu, Cătălin Neghină, Tomohiko Kogi, Irina Deak, Lerida Buchholtzer, Cristina Stoleriu, Laura Ilea, Iulia Popa, Maria Anuşcă, Dana Anghel. Preţ bilete: 10 lei Miercuri 31 martie, ora 19.00 - DER TALISMAN / TALISMANUL de J.N.Nestroy – loc de desfăşurare: Teatrul Naţional "Radu Stanca" – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română); durata aproximativă – xh si xx min. REGIA: Puiu Şerban SCENOGRAFIA: Dana Istrate MUZICA ORIGINALĂ: Horia Moculescu VERSURI: Monika Dandlinger DISTRIBUŢIA: Wolfgang Kandler, Johanna Adam/ Emöke Boldizsár, Renate Müller-Nica, Enikő Blénessy, Emöke Boldizsár/Johanna Adam, Ali Deac, Georg Potzolli, Franz Kattesch, Tomohiko Kogi, Eva Ungvari, Iulia Maria Popa Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei
Sibiu
01.03.2010 mai mult...
MUZEUL CIVILIZAŢIEI POPULARE TRADITIONALE „ASTRA” Această mega instituţie culturală sibiană, a devenit în decursul anilor unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România şi din sud-estul Europei. Situat în pădurea Dumbrava la 4 kilometrii de Sibiu într-un decor natural splendid, pe impresionanta su­prafaţă de 94 hectare, străbătut de 15 kilometri de alei, ce şerpuiesc misterios printre copaci uriaşi, după necesităţile obiectivelor de vizitat, a întrcut prin mărime chiar şi Muzeul Satului din Bucureşti consierat cel mai mare muzeu din România. Lumea mirifică a satului românesc este reconstituită şi gândită, după principii muzeogafice ştiinţifice purtând amprenta inspirată a eminentului istoric, om de cultură şi etnolog de excepţie dr. Cornel Irimie primul director al muzeului, ca o oază de cultură şi linişte atât de necesară omului contemporan. Istoria muzeului nu are elemente spectaculoase, este încărcată însă de semnificaţii profunde pentru viaţa ro­mânilor din Sibiu şi din Ardeal, re­flectând o pagină eroică a luptei acestora pentru emancipare culturală. Ideea creării unui muzeu al culturii populare românrşti a aparţinut intelec­tualilor patrioţi din secolul XIX, reali­zatorii prestigioasei Asociatii Pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român. Realizarea în practică a avut loc în 1905, când se inaugurează Muzeul Etnografic-Istoric al Românilor în pa­latul Astra. Cu prilejul acesta s-au expus peste 9000 de obiecte realizate de peste 1300 de creatori. Patrimo­niul colecţionat pe toată durata existenţei sale, a fost impresionant, cu­prinzând peste 50.000 obiecte în ma­joritate din domeniul etnografiei şi artei populare. În această formulă a funcţionat până în 1950 când a fost închis din ordinul Moscovei care a urmărit prin politica sa criminală, dispariţia identităţii culturale a popoa­relor din sfera ei de influenţă şi de­cizie. Din acest mare tezaur au fost recuperate doar 8500 de piese. Un colectiv de valororoşi cerce­tători şi muzeografi, avându-l ca lider pe inimosul Cornel Irimie a realizat, pentru prima dată în România, în 1963, un muzeu în aer liber, speciali­zat tematic pe etnogafie unic în Europa. Primul monument achiziţio­nat în acel timp a fost moara hidra­ulică cu acţionare inferioară, aflându-se şi acum, emblematic, pe sigla mu­zeului. De atunci patrimoniul muzeistic a crescut an se an, prin eforturi materiale şi umane deosebite, în pos­tura onorantă de director venind profesorul cărturar Corneliu Bucur. Acum se află etalate în toată splendoarea lor, pe criterii strict muzeistice, peste 300 de clădiri, monumente reprezentative pentru cultura materială şi spi­rituală românească, demonstrând uria­şul potenţial creator al ţăranului român. Într-o cursivitae firească, folosind sau creând spaţii de expunere avantajoase pentru specificul etnografic zonal dar şi al spectacolului vizual, sunt oferite vizitatorului instalaţii de pre­lucrarea lemnului, pietrei şi metalelor, obiecte de uz casnic, mobilier, textile, îmbrăcăminte şi port popular. Sunt bogat ilustrate agricultura, creşterea animalelor, apicultura, pescuitul, vâna­tul, strane cherhanale şi hanuri, bise­rici , popicărie, şcoala etc. S-a realizat o integrare armonioa­să între spiritul popular şi cel al artei culte moderne prin amplasarea unor originale şi valoroase opere de sculptură monumentală în lemn, relizate cu prilejul unor tabere şi simpozioane de sculptură organizate în incinta muzeului. Specialiştii muzeului, printr-o ela­borare judicioasă de proiecte moder­ne, au transformat muzeul într-o in­stituţie de cultură vie, care să satisfacă cele mai exigente necesităţi culturale ale publicului vizitator. Au intrat în tradiţie, organizarea cu succes a unor festivaluri folclorice de amploa­re naţională, a târgurilor de artă popu­lară ale creatorilor şi meşteşugarilor contemporani, a unor expoziţii şi ma­nifestări ale elevilor. Ampla activitate a muzeului, care vizează pe alocuri spectaculosul, este uşor de evaluat şi apreciat pentrucă este la vedere. Există însă o uriaşă muncă mai puţin spectaculoasă, aproa­pe necunoscută, dar foarte importan­tă care face că toate valorile uriaşe pe care le deţine muzeul să fie conservate, întreţinute şi protejate după normele cerute. Este vorba de activi­tatea migăloasă de mare răspundere a conservatorilor, restauratorilor, a per­sonalului de supraveghiere şi îndrumare, despre care vom vorbi în nu­mărul viitor.
Sibiu
28.02.2010 mai mult...


Weekend-ul acesta va fi dedicat cumpărăturilor de mărţişor. Peste 260 de comercianţi au solicitat, în acest an, de la primărie, aviz pentru ocuparea domeniului public, aşa că veţi avea de unde alege. De joi, mare parte din ei au instalat, deja, tarabele. Îi veţi găsi pe Nicolae Bălcescu şi în Piaţa Mică. Muzeul ASTRA organizează o expoziţie cu mărţişoarele create de 600 de elevi de la diferite şcoli din judeţ şi 300 de elevi cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 şi Nr. 2 din Sibiu şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu. Mărţişoarele au fost realizate în cadrul unor ateliere, din diferite feluri de boabe, seminţe şi flori uscate. Dintre toate vor fi selectate cele mai frumoase şi va fi organizată o mini-expoziţie în holul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, care poate fi vizitată până în data de 15 martie. Puteţi găsi primăvara şi la expoziţia cu vânzare de obiecte realizate de copii şi tineri cu dizabilităţi din toată ţara, de la parterul Casei Artelor (boxa din dreapta). Mărţişoare, felicitări, iconiţe, ştergărele, lumânări, obiecte decorative şi multe alte minunăţii confecţionate cu multă trudă aşteaptă să fie preţuite şi achiziţionate, la preţuri modice. Programul este de marţi până duminică, între orele 9 şi 17. Şi la Muzeul de Istorie Naturală de pe str.Cetăţii nr.1, puteţi vizita, până duminică, 28 februarie, între orele 10 – 18, Târgul de mărţişoare confecţionate de peste o sută de copii din Sibiu. Banii adunaţi din vânzări vor fi folosiţi în cadrul activităţilor educaţionale. Teatru pentru cei mari Vineri sunteţi invitaţi, de la ora 19, la piesa Scaunele, după Eugène Ionesco, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în Sala de Sport. Sâmbătă,  27 februarie, de la ora 19, are loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Oscar şi buni roz”, de Eric - Emmanuel Schmitt, în aceeaşi locaţie. Duminică, 28 februarie, de la 19, sunteţi invitaţi la Hess, de Alina Nelega, la Centrul Cultural Habitus, în regia lui Gabi Cadariu. Teatru pentru cei mici Vineri, 26 februarie, de la ora 11, cei mici sunt invitaţi la „Renul Soare”, în regia lui Ombline de Benque. Inspirat dintr-un basm popular siberian, spectacolul prezintă aventurile unui băieţel în căutarea soarelui pe un tărâm magic unde animalele vorbesc. Duminică, 28 februarie, de la ora 11, copiii pot vedea „Vrăjitorul din Oz”, după  Lyman Frank Baum, în regia Simonei Vintilă.
Ziar Sibian
26.02.2010 mai mult...
Consiliul Local Sibiu a aprobat, în şedinţa de joi, agenda evenimentelor culturale şi sportive pentru anul în curs. Însă consilierii au aprobat doar titlurile, pentru că sumele repartizate fiecărui proiect în parte nu apar nicăieri. Consilierii au votat, cu trei abţineri şi un vot împotrivă, agenda cultural-sportivă, care cuprinde, pentru acest an, 34 de proiecte culturale şi 22 de manifestări sportive. Suma totală alocată din bugetul local pentru aceastea a fost de peste 4,6 milioane de lei, însă nu se ştie cât revine fiecăruia. Singurul consilier PD-L care a votat împotrivă a fost Livia Sava, care şi-a motivat gestul tocmai pentru această lipsă de transparenţă şi corectitudine. Sava s-a opus proiectului şi în comisia de cultură. „Această luptă a mea e veche. Ar trebui ca agenda să fie aprobată cu tot cu sume, aşa cum e şi la Consiliul Judeţean, de exemplu, şi eu lupt în continuare pe subiectul acesta. Nu m-am opus agendei, ci vreau respectarea acestor principii, de transparenţă. Noi nu venim aici numai să aprobăm proiecte”, a motivat Sava. Cu toate acestea, proiectul a trecut fără probleme, cu două amendamente, anume ca domeniul public să fie pus la dispoziţie gratuit pentru proiectele unde consiliul local este cofinanţator, precum şi instituirea unei comisii pentru monitorizarea evenimentelor. Anul acesta au fost depuse, în total, 138 de proiecte culturale şi 110 proiecte sportive, din care au ajuns în agendă de patru ori mai puţine. „Mă bucură faptul că au fost depuse multe proiecte atât culturale cât şi sportive ceea ce arată un interes ridicat din partea operatorilor din aceste domenii. Cu toate aceastea, comisia constituită pentru selectarea proiectelor ce urmează a fi finanţate de la bugetul local a remarcat nevoia clară de o mai bună concepere şi redactare a proiectelor depuse, mai ales în ceea ce priveşte conceperea bugetului fiecărui eveniment în parte”, a spus primarul Klaus Iohannis.
Ziar
25.02.2010 mai mult...
Expoziţia “The missing peace: Artists consider the Dalai Lama” cuprinde peste 50 de lucrări aparţinând mai multor artişti contemporani. Sibiul devine, astfel, cel de al doilea oraş din Europa în care sunt expuse lucrările, după Madrid. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 18 mai, când, la nivel internaţional, se sărbătoreşte Ziua muzeelor. “The missing peace: Artists consider the Dalai Lama” va aduce la Sibiu o parte din artiştii participanţi la expoziţie, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gitenstein şi reprezentanţi ai fundaţiei Dalai Lama. Expoziţia itinerantă a fost realizată în 2007, în Statele Unite ale Americii, după care a fost vernisată în mai multe oraşe din lume. Primul oraş din Europa, în care au fost expuse lucrările, a fost Madrid, în 2008, urmat de Sibiu, în 2010. “Expoziţia cuprinde 56 de lucrări ale celor mai cunoscuţi artişti contemporani. Printre lucrări se regăsesc şi fotografii realizate de actorul Richard Gere”, a explicat curatorul expoziţiei, Anca Mihuleţ, de la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal. Expoziţia va fi găzduită de Galeria de Artă Contemporană (str. Tribunei, nr. 6) şi va fi deschisă, la Sibiu, până la începutul verii. “Expoziţia va fi un câştig pentru Sibiu şi pentru zona acesta. Sunt sigur că vor fi turişti care vor veni la Sibiu special pentru a vedea această expoziţie”, a declarat directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca. Tot pentru a marca Ziua Internaţională a Muzeelor, reprezentanţii instituţiei sibiene pregătesc, pentru luna mai, vernisarea a altor trei expoziţii temporare şi una permanentă. Este vorba despre expoziţia temporară “Schimbul trei în natură”, ce va fi deschisă la Muzeul de Istorie Naturală, “Fortificaţii medievale în Transilvania”, organizată de Muzeul de istorie şi deschisă la Casa Albastră. La Palatul Brukenthal, în Cabinetul de cartografie al muzeului, va fi deschisă expoziţia temporară “Proiect Breviarul Brukenthal”, înclusă în cadrul programelor educative. Tot la Palatul Brukenthal, de data aceasta într-un spaţiu mai puţin convenţional, în pivniţele muzeului, va fi vernisată o expoziţie permanentă cu tematică neo-gotică.
Ziare din Sibiu
25.02.2010 mai mult...


Aiesec
Ultimul proiect al GTZ în România îşi propune să salveze satele transilvane, nu de vreo viitură, ci de termopane, culori ţipătoare şi gresie. În ultimii ani, mai ales în localităţile aflate pe drumuri principale, proprietarii de clădiri tradiţionale au ales să renunţe la istorie, în favoarea confortului. Aspectul tradiţional şi unitar al satelor este, acum, fragmentat de vilişoare ale căror elemente de înfrumuseţare sunt cel puţin îndoielnice. Casele vechi, unele din secolul 17 sau chiar mai devreme, sunt aproape distruse de intervenţii fără noimă. Aşa apar, pe uliţe tradiţionale, ca nuca în perete, case cu forme atipice, cu termopane, socluri de gresie, cu porţi de tablă. În dorinţa de a-şi spori confortul, proprietarii renunţă la detalii valoroase, ornamente şi stocaturi originale, în favoarea polistirenului acoperit de culori ţipătoare. GTZ, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Fundaţia pentru Reabilitarea Urbană, porneşte o campanie de protejare a patrimoniului arhitectonic rural şi de valorificare a acestuia, în 13 sate sibiene. Acestea urmează să fie selectate în urma unor chestionare, până la sfârşitul lunii aprilie. Vor fi tipărite 20.000 de broşuri, ghiduri şi manuale, pentru localnici şi pentru copii. Ţinta proiectului este de a informa populaţia despre cât de valoroase sunt casele în care locuiesc şi cum pot deveni, aceste construcţii, surse de venituri, prin turismul cultural. În afară de broşura care va conţine reguli pentru pentru păstrarea aspectului satelor, informaţiile vor fi transmise şi prin intermediul unei caravane, care va aduce evenimente culturale cu muzică, o piesă de teatru şi o expoziţie. La final, vor fi elaborate o strategie pentru conservarea arhitecturii satelor, un plan de acţiune şi de finanţare, manuale de bune practici, un ghid al primarului şi unnul pentru sătenii care vor să dezvolte mici afaceri în turism. Iniţiatorii speră ca acest proiect, care se va încheia în luna august, să poată deveni unul pilot, pentru dezvoltarea turismului rural din România.
Ziar Sibian
24.02.2010 mai mult...
Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu apare cu două nominalizări la cea de a XVIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, din aprilie. Criticii au propus-o pentru ce mai bună actriţă în rolul principal pe Ofelia Popii, în “Breaking the waves”, de Radu Alexandu Nica. La categoria “cel mai bun spectacol” a fost nominalizată aceeaşi piesă a regizorului sibian. Premiile Uniunii Teatrale din România se acordă pentru nouă categoii: debut, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriţă în rol principal, cea mai bună regie, cel mai bun spectacol şi cel mai bun spectacol radiofonic. Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu are nominalizări la două dintre categoriile enumerate mai sus. Este vorba despre “cea mai bună actriţă în rol principal”, unde este nominalizată Ofelia Popii pentru interpretarea lui Bess în “Breaking the waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, în regia lui Radu Alexandru Nica. Cea de a doua nominalizare este pentru “cel mai bun spectacol” unde aceeaşi piesă a lui Radu Alexandru Nica concurează cu spectacolul “Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara” din Bucureşti şi “Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, de la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara. Ofelia Popii “luptă” pentru titlul de “cea mai bună actriţă în rol principal” alături de Virginia Mirea, pentru rolul Zoia Denisovna Pelţ din spectacolul “Casa Zoikăi”, pus în scenă la Teatrul de Comedie din Bucureşti şi Sanda Toma, pentru rolul Kate Keller din spectacolul “Toţi fiii mei”, de la Teatrul Naţional Bucureşti. Nominalizaţi pentru debut sunt: Cristina Florea pentru rolul Tyler din spectacolul “Nişte fete”, Teatrul „George Ciprian”, Buzău, David Schwartz pentru regia spectacolul “România, te pup!”, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi şi Crina Semciuc pentru rolul Lena din spectacolul “Leonce şi Lena”, Teatrul de Comedie, Bucureşti. La cea mai bună scenografie concurează Ştefan Caragiu, pentru scenografia spectacolului “Aniversarea”, Teatrul „Nottara”, Bucureşti, Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului “Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara şi Iuliana Vâlsan, pentru scenografia spectacolului “Herr Paul”, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ. Pentru titlul de “cel mai bun actor în rol secundar” concurează József Bíró, pentru rolul Cebutikin din spectacolul “Trei surori”, Teatrul de Nord – Secţia maghiară, Satu Mare, Vlad Ivanov, pentru rolul Doctorul din spectacolul “Un duel”, Teatrul Naţional Bucureşti şi Gelu Niţu, pentru rolul Pavel Feodorovici Obolianinov din spectacolul “Casa Zoikăi”, Teatrul de Comedie, Bucureşti. Pentru “cea mai bună actriţă în rol secundar” nominalizările criticilor sunt Ana Ciontea, pentru rolul Maria din spectacolul “Un duel”, Teatrul Naţional Bucureşti, Catrinel Dumitrescu, pentru rolul Else din spectacolul “Aniversarea”, Teatrul „Nottara”, Bucureşti şi Emilia Popescu, pentru rolul Alla Vadimovna din spectacolul “Casa Zoikăi”, la Teatrul de Comedie, Bucureşti. Nominalizărie pentru “cel mai bun actor în rol principal” sunt Ionuţ Caras, pentru rolul L. Gurevici din spectacolul “Noaptea Walpurgiei sau paşii Comandorului”, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, Mihai Constantin, pentru rolul Clov din spectacolul “Sfârşit de partidă”, la Teatrul Metropolis, Bucureşti şi George Mihăiţă, pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din spectacolul “Casa Zoikăi”, la Teatrul de Comedie, Bucureşti. La “cea mai bună regie” concurează Alexandru Dabija, pentru regia spectacolului “Pyramus and Tshibe 4 you”, la Teatrul Odeon, Bucureşti, Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului “Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara şi Vlad Massaci, pentru regia spectacolului “Aniversarea”, la Teatrul „Nottara”, Bucureşti. La categoria “cel mai bun spectacol radiofonic” concurează „Caii la fereastră”, de Matei Vişniec, în regia lui Gavriil Pinte la SRR, „Delir în doi... în trei, în câţi vrei”, de Eugène Ionesco, în regia lui la Vizauer la SRR şi „Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre”, de Matei Vişniec, în regia lui Mihai Lungeanu la SRR. Nominalizările au fost făcute de juriu, format din criticii de teatru Ion Cocora, Mircea Morariu şi Doina Papp. Conform statutului UNITER, Senatul UNITER acordă, în cadrul Galei Premiilor UNITER, şi premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Nominalizările, în acest caz, vor fi stabilite la începutul lunii martie.
Stiri Sibiu
23.02.2010 mai mult...
Marţi cu teatru şi Chopin Cei mici sunt aşteptaţi, de dimineaţa, ora 10, la Teatrul Gong, să urmărească piesa „Puiul de lebădă”. De la ora 19, la Sala Thalia, sunteţi invitaţi la un nou concert cameral. Recitalul la pian, din Chopin, va fi susţinut de Sânziana Mircea. De la aceeaşi oră, puteţi alege o piesă de teatru. „Wie Feuere Ich Meinen Morder – Am angajat un ucigaş profesionist”, de Aki Kaurismaki, la Teatrul Naţional "Radu Stanca", în regia lui Radu Nica. Spetacolul este în limba germană, cu traducere în limba română. Miercuri, Dragobetele sărută fetele Gong vă invită din nou, împreună cu copiii, de la ora 11, la „Puiul de lebădă”, în regia Monicăi Baldea. Dacă vreţi să sărbătoriţi iubirea „pe româneşte”, atunci poftiţi la spectacolul “Dragobetele sărută fetele”, de la ora 18, la Cercul Militar. Intrarea este liberă. Vor fi interpretate cântece şi rituri de dragoste de către Ansamblul profesionist “Cindrelul-Junii”, Ansamblul “Ceata Junilor”, alături de soliştii: Alina Bîcă, Viorica Telcean, Robert Târnăveanu, Daniel Rosalim, Nelu Albu, Mariana Anghel, Răzvan Năstăsescu şi Teodora Ciocănea. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Cindrelul – Junii” Sibiu şi Cercul Miliar Sibiu. Dacă aveţi poftă de o plimbare în natură, atunci Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului vă primeşte cu braţele deschise. Intrarea cuplurilor în muzeu este gratuită, cu o singură condiţie: îndrăgostiţii să-şi declare, reciproc, dragostea. Cele mai frumoase declaraţii vor fi răsplătite prin plimbări cu trăsura şi publicaţii Astra. În aceeaşi zi cu Dragobetele, când biserica ortodoxă sărbătoreşte Aflarea Capului Sfântului Ioan, CNM Astra vă invită şi la vernisajul expoziţiei „A ţese...între locuire şi amintire în sudul Transilvaniei”, de la ora 13. Organizat în vechea Hală a măcelarilor, actualmente „Casa Artelor”, evenimentul are ca obiectiv valorificarea colecţiei de textile din Sudul Transilvaniei, aflată în patrimoniul secţiei Muzeului Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”. Este o expoziţie de păretare, ţoluri, straie... ardeleneşti, care poate oferi privitorului o amintire, o retrăire din copilărie poate de mult uitată sau o veche scenă de viaţă abia acum descoperită. Expoziţia va putea fi vizitată până în 18 mai. De la ora 19 sunteţi invitaţi din nou la Gong, la piesa „Coffee?... Tea?... Me?!”, în regia Alinei Hiristea. Joi, din nou, teatru şi concert De la ora 19, Filarmonica Sibiu vă invită la concert, ca în fiecare joi. Săptămâna aceasta, vaeţi în program, W.A.Mozart – Uvertura la opera „Idomeneo”, J.Brahms – Concertul pentru vioara si orchestra în Re major op.77 şi C.Franck – Simfonia în re minor. Dirijor este Walter Hilgers, Germania, iar solist Sebastian Tegzesiu. Tot de la ora 19, la noul centru de cercetări avansate în domeniul artelor spectacolului din cadrul Universităţii Lucian Blaga – Facultatea de Litere şi Arte, se va juca „Capricii”, de Olga Delia Mateescu, în regia lui Dan Glasu. Spectacolul este susţinut de absolvenţi şi studenţi masteranzi ai secţiei Actorie, ULBS.
Stiri din Sibiu
22.02.2010 mai mult...


În mai puţin de o lună, la Bâlea Lac va avea loc cel mai important eveniment de freeride din ţară, Inferno. Concursul organizat, în fiecare an, de Xventure România este cel mai spectaculos eveniment de acest gen din România şi reuneşte în jur de 50 de schiori şi snowboarderi amatori de adrenalină şi zăpadă perfectă pentru o coborâre de vis. Inferno este o alternativă pentru toţi cei dezamăgiţi de lipsa zăpezii din acest an şi de condiţiile precare ale infrastructurii sporturilor de iarnă din România. Din acest motiv, concursul este organizat în fiecare an pe crestele Făgăraşului, care niciodată nu au dus lipsă de zăpadă perfectă pentru schiat. Regulile concursului sunt extrem de simple. Toţi riderii înscrişi la start urcă la linia de plecare şi coboară în cea mai mare viteză. Câştigătorul este cel care trece primul linia de finish. Fără constrângeri, fără limite, un concurs simplu dar extraordinar de spectaculos. Înscrierile pentru Inferno 2010 se fac prin email, la adresa info@xventure.net. Taxa de înscriere este de 50 de lei. În această sumă sunt incluse transportul cu telecabina de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac precum şi consumaţia la tradiţionalul grătar ce precede cursa.
Stiri din Sibiu
22.02.2010 mai mult...
Faţă de anul trecut, listă de evenimente cultural-sportive care vor avea loc în Sibiu, în 2010, este aproape la jumătate. De vină este, probabil, eterna criză. Consilierii locali vor vota, în şedinţa de joi, o agendă pe care sunt trecute doar 49 de manifestări, în cazul în care comisia de specialitate, întrunită luni, nu va aduce şi alte adăugiri. Lipsa banilor cerne evenimentele de pe agenda cultural-sportivă a oraşului. Sibienii se vor distra, anul acesta, cu „crème de la crème”, pentru că sunt prevăzute, pentru 2010, doar 33 de evenimente culturale şi 16 sportive, care vor fi susţinute financiar de primăria Sibiu. Propunerile vor fi aprobate de Consiliul Local în şedinţa de joi, 25 februarie. Lăsând deoparte anul cultural 2007, excepţional din toate punctele de vedere, în 2008 primăria a susţinut peste o sută de evenimente, pentru ca în 2009, agenda să cuprindă peste 80. La secţiunea cultură, anul acesta, cele mai multe evenimente sunt organizate de Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, şase la număr, urmată de Filarmonica Sibiu, care a propus trei evenimente. Cele mai apropiate ca dată sunt Concertele de Florii, organizate de Asociaţia Culturală Acapella, în 28 martie, şi Târgul de Paşti, organizat în 27 martie, de Asociaţia Austria pro România. Majoritatea manifestărilor trecute sunt cele tradiţionale - Galele Studenţeşti de Jazz, TIFF-ul, Calfele călătoare, festivalul Carl Filtsch, Artmania, Festivalul Medieval, care va sărbători zece ani de existenţă, Festivalul Cântecele Munţilor, Târgul Olarilor, Ars Hungarica sau Festivalul de Folk de la Gong. La secţiunea sport, sunt susţinute financiar, pe lângă echipa de baschet CSU Sibiu, şi promovarea echipei de rugby în liga I, precum şi participarea echipei de juniori la Festivalul Internaţional de Handbal de la Vezsprem, Ungaria. O noutate este organizarea Campionatul European de Go pentru juniori, ediţia a 15-a, anunţat încă de anul trecut.
Stiri
22.02.2010 mai mult...
Expoziţie nouă la Brukenthal La 125 de ani de la naşterea artistului plastic Hans Hermann (1885 – 1980), Muzeul Brukenthal vă invită la expoziţia „În căutarea luminii”, în Cabinetul de Stampe al Palatului. Puteţi admira o selecţie de 38 de gravure, din cele peste 200 de lucrări de grafică semnate de Hans Hermann (datate între 1912 şi 1962). Pentru prima dată sunt expuse, la Sibiu, cele dintâi lucrări de gravură ale lui Hermann din perioada 1912 – 1919. Din perioada interbelică şi din etapele de creaţie ulterioare sunt expuse gravure mai puţin cunoscute, având ca tematică peisajul citadin şi peisajul montan. Sâmbătă e cu teatru Teatrul Naţional „Radu Stanca” prezintă, în premieră la Sibiu, de la ora 17, spectacolul Hess de Alina Neleaga, în regia lui Gavril Cadariu. Monodrama are ca subiect ultima zi din viaţa lui Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler, care îşi recapitulează existenţa prin prisma celor zece porunci biblice, interpretate în acord cu sistemul său de valori. Avându-l ca protagonist pe actorul Nicu Mihoc, spectacolul are loc în Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor. De la ora 19, sunteţi invitaţi la „Gaiţele”, de Al. Kiriţescu, în regia lui Florin Zamfirescu, la teatrul Radu Stanca. Duminică e iar teatru Cei mici sunt aşteptaţi de la ora 11, la spectacolul „Puiul de lebădă”, în regia Monicăi Baldea. Piesa este o adaptare după povestea scrisă de autorul de literatură pentru copii Hans Christian Andersen, care are drept erou un boboc de lebădă, clocit de o raţă. De la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în Sala de Sport, se va juca „Labute & Friends”, după Neil LaBute şi David Ives, în regia lui Radu Nica. De la ora 19, sunteţi aşteptaţi la „Vremea dragostei, vremea morţii”, la Teatrul Naţional "Radu Stanca", în regia aceluiaşi Radu Nica. Şi luni tot teatru De la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Mic Bucureşti prezintă pe Olga Tudorache în spectacolul "Portretul doamnei", de Ana Maria Bamberger. Războiul mireselor la Împăratul Romanilor De fapt nu au de ce să se războiască, pentru că au de unde alege. În acest weekend, sunteţi invitaţi la cea de-a şaptea ediţie a Târgului Naţional de Nunţi Ton Mariage. Revista The Wedding invită viitoarele mirese (şi viitori miri, dar nu e obligatoriu) la Hotelul Împăratul Romanilor, între 19 şi 21 februarie, orele 10-20. Deschiderea oficială are loc vineri, de la ora 12. Veţi găsi tot ce vă trebuie pentru o nuntă, de la rochia de vis la aranjamente florale. În plus, vă aşteaptă multe promoţii, discounturi şi o mare tombolă. Veţi putea afla care sunt tendinţele din 2010 – se poartă argintiul, auriul, tot ceea înseamnă strălucire, dar şi pastelurile, nuanţe somon sau fistic, şi, mai ales, la decoraţiuni se poartă vintage - stilul anilor '40. Mulţi expozanţi, din toată ţara, creatori de marcă şi servicii impecabile de la A la Z. P.S. Ton Mariage anunţă că dacă vreţi nuntă la Palatul de vară Brukenthal din Avrig, plătiţi doar meniul şi cortul e gratis.
Stiri din Sibiu
18.02.2010 mai mult...


Cea mai veche companie de teatru de păpuşi din China va participa, în acest an, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. “Au o formulă de mânuire a păpuşii absolut extraordinară”, a declarat directorul festivalului, Constantin Chiriac, care intenţionează să realizeze o versiune japoneză a spectacolului “Faust”. Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, a dezvăluit, la începutul acestei săptămâni, una dintre surprizele ediţiei din acest an a festivalului. Este vorba despre prestaţia uneia dintre cele mai vechi companii de teatru de păpuşi din China, Quanzhou Marionette. “Este cea mai veche companie de păpuşi cu o formulă de mânuire a păpuşii absolut extraordinară. În acelaşi timp este o formulă de spectacol în care muzicienii participă cu muzică live”, a declarat Constantin Chiriac. Acesta a mai declarat că intenţionează să realizeze o versiune japoneză a spectacolului “Faust”. “Gândim ca marelui spectacol pe care Sibiul îl are în această clipă şi cu care se mândreşte, este vorba despre Faust, să îi facem o replică japoneză”, a spus Chiriac. Cea de a XVII-a ediţie a FITS 2010 va avea loc în perioada 28 mai-6 iunie şi va avea tema “Întrebări”.
Ziar
18.02.2010 mai mult...
Peste 100 de copii de la grădiniţele şi şcolile sibiene vor realiza, în cadrul unui program educativ, mărţişoare şi podoabe de Paşti din coji de nucă, dopuri de bere, nasturi sau paste făinoase. Produsele ecologice vor fi expuse în cadrul a două târguri, unul de mărţişoare şi altul de Paşti, ce vor avea loc în curând. Acţiunea face parte din seria de programe educative desfăşurate de reprezentanţii Muzeului Naţional Brukenthal. Programul educativ desfăşurat de reprezentanţii Muzeului Naţional Brukenthal se numeşte „Simboluri ale primăverii la Muzeul de Istorie Naturală” şi cuprinde workshop-uri de creaţie ale elevilor şi două târguri, unul de mărţişoare şi altul de felicitări şi aranjamente de Paşti. Peste 100 de copii de vârsta grădiniţei şi din clasele I-IV vor realiza mărţişiare din materiale reciclabile. Vor fi confecţionate, astfel, mărţişoare din coji de nucă, paste făinoase, dopuri de bere sau capsule de medicamente. Copiii vor fi împărţiţi în grupe de câte 20 şi vor beneficia de o şedinţă în care vor putea să realizeze mărţişoarele şi felicitările, sub supravegherea muzeografilor Muzeului de Istorie Naturală. Mărţişoarele vor putea fi cumpărate, iar banii astfel strânşi vor fi folosiţi pentru activităţile ulterioare ale copilaşilor.
Ziare Sibiene
18.02.2010 mai mult...
Teatrul Naţional „Radu Stanca” prezintă sâmbătă, 20 februarie, ora 17, spectacolul Hess de Alina Neleaga, în regia lui Gavril Cadariu. Monodrama are ca subiect ultima zi din viaţa lui Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler, care îşi recapitulează existenţa prin prisma celor zece porunci biblice, interpretate în acord cu sistemul său de valori. Sfârşitul carierei sale politice începe când Hess pleacă singur într-o misiune inexplicabilă, în Anglia, pentru a convinge guvernul britanic să încheie o pace separată cu Germania. Aterizează forţat în Scoţia şi rămâne prizonier, fiind condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimele sale de război, în cadrul procesului de la Nuremberg. Rudolf Hess nu şi-a recunoscut niciodată vina şi a petrecut 47 de ani la Spandau, în Berlin, până în 1987, când se presupune că s-a sinucis. "Hess" a fost prezentat pentru prima dată în 8 iunie 2003, la Târgu Mureş. Avându-l ca protagonist pe actorul Nicu Mihoc, spectacolul în premieră la Sibiu, va avea loc în Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Biletele costă 10 lei (5 lei cu reducere) şi s-au pus în vânzare pe www.sibfest.ro şi la Agenţia Teatrală din Sibiu (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17). „Actorul Nicu Mihoc dă întreaga măsură a talentului său în acest rol, demonstrând încă o dată că poate aborda un rol de o asemenea complexitate în modul cel mai firesc, că poate să se metamorfozeze într-un apostol al răului, că poate să abordeze nişte trăiri atât de intense încât devin de-a dreptul palpabile în sală, acolo unde spectatorii stau încremeniţi, pentru ca nu cumva să rupă vraja. De la extaz la cădere, de la tristeţe la disperare, de la furie la tăcere, acestea sunt trecerile pe care le face acest actor într-un mod legat şi maiestuos, creionând un Hess mult prea adevărat că să nu te înspăimânte.” (Mircea Sorin Rusu, critic de teatru) Spectacolul Hess marchează deschiderea oficială a Sălii Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca” de la Casa de Cultură a Sindicatelor, fosta sală de sport primind o nouă înfăţişare menită să îmbunătăţească confortul spectatorilor. Începând cu data de 1 martie, spectacolele realizate de studenţii la actorie ai Facultăţii de Litere şi Arte din cadrul Univerităţii „Lucian Blaga” Sibiu vor fi prezentate la Centrul de Cercetări Avansate în Artele Spectacolelor (CAVAS) al ULBS.
Stiri
17.02.2010 mai mult...


inapoi