| 08 Februarie, 2010 ora 11:14:00 | Comentarii: 2 | Vizualizari: 392 |

Gogoşile gălbioare stau rânduri-rânduri, în tava de cuptor, ca nişte soldăţei rotunzi. Mirosul de cafea a înviorat cuibul de lole, dis-de-dimineaţă. Cei trei tineri, din gaşca Drăcuşorului, şi-au îmbrăcat deja salopetele zdrenţuite. În cleştii mari, din lemn, vâră gogoşile cu care vor momi oamenii pe stradă.
Îşi lasă măştile groteşti pe faţă, îşi aranjează cozile lungi şi împletite, iau biciul într-o mână şi cleştele în alta, şi, în sunet de talangă, pornesc spre locul de întâlnire. Tocmai în celălalt capăt al Agnitei.
Azi-noapte a nins uşor şi străzile sunt, acum, pufoase şi albe. Niciun suflet nu ieşit, încă, să guste din aerul sticlos. Doar lolele, ameninţătoare.
De departe se aude dăngănitul clopotelor şi cu cât te apropii, marea de siluete negre, care viermuiesc sub o poală de deal, îţi dă un sentiment de nelinişte. Lola şefă, cu o portavoce, face ordine printre drăcuşori. Sunt nouă găşti, majoritatea tineri şi foarte tineri, care înlocuiesc vechile bresle ale saşilor. Este şi o gaşcă de pitici, lole de-o şchioapă, care se ţin de „coada” unei lole mamă. Toată lumea se aşează, ordonată, pentru poza de grup. „Se aud clopotele în poză?”, urlă unul de sub mască şi atunci toate lolele încep să sară pe loc şi să mişte din coadă, zornăitul devenind aproape asurzitor. O dată poza gata, lola şefă dă ordinul de plecare. „Luaţi-vă de bice!”. Se fac două coloane frumos aliniate de lole. În mijlocul lor, e gaşca celor mici, urmată de reprezentanţii breslelor, ursul, căluţul, jonglerul cu pahare cu vin, şi cei care poartă lada de zestre, steagul. În fruntea şi în coada alaiului sunt vreo şase lole, care rotesc biciul deasupra capului şi apoi pocnesc de zici că au petarde în vârf. Muzicanţii au început să cânte.
Un autocar de Sighişoara a tras pe dreapta şi şoferul filmează, încântat, cu telefonul mobil, zgomotoasa paradă. Agniţenii au început să iasă la geamuri şi la porţi. Lolele nu fug, ci merg ordonat, cel puţin deocamdată. Din ce în ce mai mulţi au început să urmeze alaiul. Urmează prima oprire, la o răspântie de drumuri. Dansează ursul, pentru breasla cojocarilor, dansează căluţul, pentru breasla croitorilor jonglerul învârte doaga pe care stau în echilibru trei pahare de vin, pentru breasla dogarilor, fanfara cântă. Şi lolele pornesc, din nou, la drum. Agniţenii sunt din ce în ce mai mulţi, merg la braţ, agale, şuşotind între ei, salutând pe cei rămaşi în poartă.
„În fiecare primăvară, breslele îşi schimbau starostele. Alaiul de lole însoţea starostele, care trebuia să predea o mulţime de obiecte şi însemne, cum e lada şi steagul. Obiceiul era ca unele lucruri din acestea să se fure şi, atunci, acest alai apăra patrimoniul breslei, de la un staroste la celălalt”, îmi explică un agniţean. După desfiinţarea breslelor, obiceiul a dispărut, însă saşii l-au reluat, după un timp, şi a fost păstrat până în '90, când saşii au plecat. „Bogdan Pătru, învăţător de limba germană, le-a explicat copiilor cum fugeau saşii, pe vremuri, ca lole, şi cei mici au vrut să facă şi ei. Împreună cu o parte din părinţi, au făcut aşa, o ieşire, în 2006, mai mult cu aspect didactic, dar a avut aşa un succes că toţi au vrut să se reia obieciul.” „Când întâlneşti o lolă, ori primeşti o gogoaşă, ori îţi dă cu biciul”, râde el, „dar de obicei te prinde cu biciul, te învârte şi îţi dă o gogoaşă, ăsta e dansul lolelor”. După fugă, toate lolele se împart pe grupuri, pe găşti, merg pe la casa fiecăruia, mănâncă, beau vin, pocnesc din bici, cântă şi alungă spiritele rele. La ora 6 seara, toate lolele îşi dau jos masca.
Ajunşi în faţa primăriei, alaiul se opreşte din nou, într-o mare de oameni. Agniţenii stau ciorchine la geamuri, alţii căţăraţi pe garduri. Primarul spune câteva cuvinte, la fel şi lola şefă - Bogdan Pătru. Urmează aceleaşi dansuri şi lolele zornăie şi pocnesc din bici şi mai abitir, să alunge spiritele şi iarna grea. Apoi se cântă imnul Transilvaniei, în germană şi română, şi lolele pornesc din nou.
Ultima oprire, aproape la ieşirea din oraş. „Umflatule! Dă-te jos să vezi lolele, lasă damigeana!”, urlă râzând unul, spre un tânăr care priveşte din casă, de la căldură. „Vecinăăă, bagă şi mie repede telefonul la încărcat, să fac poză lu' asta mică cu lolele”, urlă o alta. Ultimele dansuri, ultimele pocnete. Gata. Lolele fac, acum poze, şi-au ridicat măştile, se pupă cu neamurile, se încălzesc cu ceai din termos, împart gogoşile rămase. Încet mulţimea se destramă. Diseară e marele bal al lolelor. Unele pleacă liniştite, cu familiile, să ia masa de duminică. Alte lole, mai nebune şi mai tinere, o iau la fugă, în gaşcă, spre petrecerea care le aşteaptă, chiuind şi pocnind din bici.
Foto: Ovidiu Matiu
(scor: +5, voturi: 5) |
Autor: Elida Cremene |
| 1. | cristina
- 21 Martie, 2010 @ 19:26:14
draga agatha...sa sti ca organizatorii nu merg la scoli cu sectia roaman sa adune copii pentru lole...ei merg la scoli de limba germana pentru a nu da uitarii traditia saseasca cu lolele alungatoare de sprite rele. |
| 2. | Agatha
- 09 Februarie, 2010 @ 19:43:01
Foarte greu vor unii sa priceapa ca o traditie nu este numai a oamenilor, ea ramane mai ales a locului. Toti carcotasii spun ca daca-i obicei sasesc, de ce sunt romanii lole? Chiar, ma intreb si eu, daca logica lor ar fi adevarata, de ce sciu carcotasii?,.. ca doar scrisul nu l-au inventat romanii. Iar dupa cum gandesc acestia, se pare ca nici ganditul nu e vre-o inventie romaneasca. Oricum, vreau sa le multumesc celor care au venit sa ne vada. 160 de agniteni si-au pus costumul si sufletul de lola, duminica 7.02.2010, pentru ca in Agnita, "locul in care nu s-a intimplat nimic" sa se intimple ceva. Pentru o zi, au pus Agnita in inima hartii. |
Adauga un comentariu











Newsletter
(scor: +5, voturi: 5)











