Newsletter | 06 Februarie, 2010 ora 10:26:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 307 |
Perspectivele iesirii din criza a economiei romanesti sunt extrem de controversate. Daca ar fi sa luam de bune semnalele lansate de guvernantii nostri, ar trebui sa ne declaram optimisti. Se vorbeste de reformarea in ritm accelerat a intregului sistem politic si social, se promit cresteri economice incepand inca din acest an, se lauda intarirea monedei nationale, se afirma apasat ca a crescut credibilitatea Romaniei pe pietele externe de capital si a sporit accesibilitatea in atragerea de noi resurse de finantare.
Exista, pe de alta parte, critici virulenti ai politicii economice si sociale actuale care evoca lipsa unei reale strategii anticriza, condamna vehement tendinta de crestere a veniturilor statului exclusiv prin majorarea taxelor si impozitelor, mentioneaza cronicizarea saraciei si lipsei de sanse a celor mai diverse paturi sociale.Sunt de luat in seama si previziunile unor analisti si finantatori externi care atrag atentia ca, pentru Romania, cresterea economica sustinuta va mai intarzia pe un termen nedefinit, ca 2010 va fi in continuare un an economic slab, ca motoarele economiei romanesti nu mai sunt alimentate de vointa nationala, ci de conjuncturile internationale, ca Romania risca sa intre in incapacitate de plata in viitorul apropiat.
Dilema este in acest caz dramatica pentru fiecare roman in parte. Ce sa crezi, pe mana cui sa mergi? Se afla, intr-adevar, Romania pe drumul cel bun al redresarii economice si al unor potentiale performante, sau se imbata cu iluzii, infundandu-se iremediabil in dezastru si agonie?
Daca am subscrie acum, aici, la una din versiunile prezentate, riscam sa fim catalogati de cititorii nostri fie niste naivi incurabili lipsiti de simtul realitatii, fie niste defetisti rau-voitori si proroci ai unor nenorociri nationale. De aceea preferam sa acordam astazi spatiu tipografic opiniilor a doi observatori autorizati care traiesc in afara hotarelor Romaniei, detasati prin urmare de incarcatura emotionala a controverselor autohtone. Amandoi vin din structurile Fondului Monetar International, institutia emblematica de care depinde in acest moment sansa noastra de a ne salva prin masive injectii financiare. Amandoi vin din mediul american – desi unul este roman sadea - , adica din epicentrul crizei mondiale, dar si din zona in care se intrezareste lumina slaba a sperantei ca maine va fi mai bine. Este vorba de Jeffrey Franks, seful delegatiei FMI in Romania si de Mihai Tanasescu, fost ministru de finante si reprezentantul tarii noastre in acelasi for financiar mondial. Sa le dam cuvantul...
„Datoria publica a Romaniei este mult mai mica in comparatie cu cea a altor tari, cum ar fi, spre exemplu, Grecia. Este unul dintre principalele motive pentru care deficitul bugetar va trebui adus sub 3 la suta in 2011, pentru a respecta criteriile tratatului de la Maastricht. Cu cat mai repede procedam astfel, cu atat mai rapid pericolele vor fi mai reduse”. (Jeffrey Franks).
„Datoria publica a Romaniei este de 29 la suta din PIB. Multi pot spune ca e bine, ca putem imprumuta in continuare, ca suntem la jumatate fata de alte piete. Îngrijorarea este legata de ritmul de crestere: datoria s-a dublat in doi ani si jumatate. Daca o tinem tot asa, vom ajunge – ce Grecia, ce Portugalia? – la scoruri foarte mari, fara sa vedem rezultate” (Mihai Tanasescu).
„Am subliniat de multe ori ca, in bugetul Romaniei, prioritatea trebuie indreptata spre nevoile saracilor. Din acest motiv consideram ca risipa in sectorul public trebuie oprita. Cu cat cheltuim mai mult cu sistemul bugetar, cu atat vom avea mai putini bani pentru saraci” (Jeffrey Franks).
„În perioada urmatoare, fara o asezare a cheltuielilor publice, adica reducerea cheltuielilor curente ale statului si cresterea celor de investitii – nu vom putea sa acceleram cresterea economica. Cu cat vom face mai repede acest lucru, cu atat vom avea mai multe fonduri pentru relansare” (Mihai Tanasescu).
„Unele companii de stat sunt foarte eficiente si profitabile, altele ii costa pe contribuabilii romani foarte multi bani, an de an. Unele au arierate care se imprastie in intreaga economie” (Jeffrey Franks).
„Sistemul public de pensii, asa cum se prezinta el la ora actuala, e un sistem care, pe termen lung, nu poate fi sustinut. Este clar ca se impune o schimbare prin introducerea unor elemente noi, poate o largire a bazei de impozitare, participarea mai multor categorii sociale, ceea ce va conduce la o crestere de venituri in anii urmatori si va permite ca bugetul de stat sa nu mai aiba presiuni de acoperire a deficitului bugetului de pensii. De aceea, cred ca o noua lege a pensiilor poate aduce mai multa transparenta si echitate sociala in sistem” (Mihai Tanasescu).
Ce concluzii s-ar putea desprinde din aceste observatii, altfel bine intentionate, ale unor finantisti care au avut in ultima vreme contacte foarte dese cu realitatile romanesti?
1. În primul rand, este evidenta ingrijorarea boardului FMI fata de posibilitatea ca, intr-un viitor greu de controlat si intr-o conjunctura interna si internationala nefavorabila, Romania sa se declare in incapacitate de returnare a ratelor si dobanzilor imprumuturilor accesate azi cu atata lejeritate. De aceea, este de asteptat ca sa se inaspreasca in viitor conditiile in care vom obtine urmatoarele transe de imprumut. Deja s-a anuntat oficial ca aceste transe nu vor mai fi destinate finantarii directe a deficitului bugetar, ci unor proiecte de dezvoltare bine precizate si riguros evaluate.
2. Preocuparea esentiala, punctuala a FMI se arata a fi pastrarea datoriei publice la un nivel acceptabil, pentru a se asigura ca Romania se va putea imprumuta in viitor pe pietele externe in scopul returnarii banilor acordati la apogeul crizei.
3. Oricat ar parea de paradoxal, reprezentantii forului financiar mondial se arata a fi, cel putin declarativ, mai ingrijorati de spectrul saraciei la romani decat guvernul insusi. E posibil ca experientele si „tratamentele” anterioare, aplicate in alte parti ale lumii, sa-i fi convins ca o „economie a saraciei” in plus ar mai arunca o umbra pe chipul de bun samaritean al Fondului. O presiune constanta si o intoleranta mai agresiva din exterior pe tema saraciei cronice nu pot fi insa decat de bun augur pentru romanii care se considera lipsiti de protectie sociala in propria lor tara si oricum nedreptatiti la impartirea bunastarii comunitare.
4. În mod vadit, creditorii nostri externi ne invata exclusiv cum sa reducem cheltuielile – prin eliminarea risipei banului public, prin inchiderea companiilor neprofitabile, prin strangerea curelei in ultima instanta. Nu vor sau n-au timp sa ne invete cum putem deveni mai productivi, mai competitivi, mai rigurosi si mai siguri intr-o economie globalizata care sanctioneaza dur rateurile si inconsecventa. Prin urmare, de aici incolo ar trebui sa se manifeste, practic, arta de a guverna a celor care si-au asumat raspunderea politica a scoaterii Romaniei din criza. Nu poti astepta la nesfarsit, incremenit in neputinta, bani si strategii dinafara tarii. Iar daca ti-ai propus un program propriu de reforme si strategii, trebuie sa ai taria sa le duci pana la capat, fara ragazuri prelungite la mijlocul drumului si fara sa astepti sa te impinga cineva de la spate.
Evident ca viitorul nostru depinde acum de banii FMI, dar de maine trebuie sa incepem sa ni-l gandim singuri. Altfel, ne vom autoelimina din randul tarilor civilizate.
(scor: 0, voturi: 0) |
Autor: Emil DAVID |
 |
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
